Formular 088 a crescut în mod nejustificat birocraţia pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici, reprezentând un chestionar de centralizare a unor informaţii incluse deja în alte formulare sau baze de date deţinute de autorităţile publice centrale, potrivit reprezentanților Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMM).
Raportul Doing Business 2017, menționează că înființarea unei societăți a devenit mult mai dificilă din cauza timpului necesar pentru înregistrarea în scopuri de TVA.1, respectiv Formularul 088.
Potrivit Doing Business înființarea unei afaceri în România este estimată la 12 zile, din care 7 zile erau necesare pentru înregistrarea în scopul de TVA, în lipsa acestor formalități pentru TVA, România situându-se pe locul 34 la capitolul înființarea unei companii, față de locul 62 menţionat în raport, pe baza legislaţiei în vigoare la 1 iunie 2016 şi care a fost avută în vedere pentru anul 2017.
În urma solicitărilor repetate ale întreprinzătorilor, în special ale IMM-urilor, în ședința de guvern din 12.01.2017, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a susținut o notă prin care s-a propus eliminarea Formularului 088 „Declarație pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”, începând cu data de 01 februarie 2017.
Astfel, prin Ordinul nr. 605/2017, intrat în vigoare la 01 februarie 2017, a fost stabilită procedura privind înregistrarea în scopuri de TVA a societăților supuse înmatriculării la registrul comerțului, precum și procedura de anulare, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activități economice ce implică operațiuni în sfera de aplicare a TVA, precum şi criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA.
Din analiza comparativă a celor două acte normative, respectiv Ordinul nr. 2393/2016, care reglementa Formularul 088 şi Ordinul 605/2017, prin care se introduce noua procedură, rezultă că nu s-au efectuat modificări de fond, procedura rămânâd practic identică, constatându-se doar eliminarea formală a denumirii “Formularul 088”.
Prin urmare, CNIPMMR solicită simplificarea procedurilor de înregistrare în scop de TVA şi reia propunerea ca aceasta să fie efectuată pe baza unei „Declaraţii pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”, care să se completeze electronic şi să se depună online, deoarece societăţile care depăşesc plafonul de scutire a plăţii T.V.A. de 220.000 lei stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt de drept plătitoare de TVA, parcurgerea unei proceduri de evaluare a intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA nefiind justificată.