Detalii de ultimă oră din cazul accidentului cumplit din Capitală. Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei anunță că martorul cheie din ancheta accidentului provocat de polițistul din București pe trecerea de pietoni, în care fetița de 11 ani și-a pierdut viața a dispărut.
Este vorba despre femeia care a filmat, cu camera de bord a maşinii, întreg accidentul
Mai exact, potrivit acestuia, femeia care se afla în spatele mașinii de poliție și care deține camera de bord care a surprins momentul accidentului refuză să mai comunice cu avocatul, care i-a solicitat această filmare.
El a adăugat că nu crede că femeia mai are măcar acele imagini, iar în prezent se fac eforturi pentru identificarea acesteia, astfel încât lucrurile să fie mult mai clare. Avocatul a mai menționat că filmarea pe care femeia o avea este singura despre care se știe la momentul actual.
„A dispărut de pe toate mediile. Martorul este o doamnă care apare pe toate imaginile. În momentul în care au fost cerute aceste imagini nu știu ce a făcut cu ele, cred că nici măcar nu le mai are. Am o captură de pe aplicația WhatsApp unde i-am adus la cunoștință faptul că distrugerea filmărilor de pe camera de bord reprezintă infracțiune.
Procurorul a dispus identificarea persoanei și polițiștii sunt acum pe urmele martorului pentru a se găsi camera de bord. Nu am înțeles de ce este un mister cu depunerea acestei înregistrări măcar la Parchet. (…) Este singura filmare despre care știm în momentul de față că înregistrează de la nivelul unei camere de bord ce s-a întâmplat acolo atât în momentul respectiv, cât și ulterior.”, a explicat Adrian Cuculis, la Antena 3.
A mințit polițistul care a cauzat tragedia?
Un alt aspect subliniat de avocat l-a reprezentat faptul că, după audierea prietenei Raisei, Marina, care a fost și ea lovită de polițist pe trecerea de pietoni, a apărut o minciună a polițistului.
Se pare că minora știa ce s-a întâmplat acolo, știa cu ce era îmbrăcată prietena ei, dar și modul în care mașina de poliție s-a apropiat de cele două. Aceasta declara că polițistul nu avea nicio rampă pornită, deși până acum se știa că girofarele erau aprinse.
El a mai adăugat că esențial în acest caz este supunerea polițistulu la testul poligraf, astfel încât să se cunoască toate detaliile din acea zi.
„Este clar că audierea urma să fie presărată cu multe lacrimi pentru că așa a și început. Am încercat să nu facem o audiere propriu-zisă, să facem totul foarte relaxat, doar că rememorarea acelor momente și vreau să vă spun că Marina își aduce aminte foarte clar ce s-a întâmplat acolo…
Au fost câteva întrebări prin care ea a arătat, mie cel puțin, că ea știe totul absolut perfect, are un film în fața ochilor, știa exact cu ce era îmbrăcată Raisa, știa exact ce purta ea în ziua respectivă, știa și ce aveau în ghiozdan.
Cert este că apare, cel puțin după părerea mea, prima minciună din declarația polițistului și sper să aibă în vedere lucrul acesta. Spunea că rula cu girofarul pornit, avem un martor deja și cel de-al doilea martor, respectiv pe Marina, care spune că a văzut mașina poliției, au apreciat că au suficient timp să treacă, și poate cel mai șocant este că Marina vine și spune astăzi că ”eu speram că va opri la trecerea de pietoni”. Asta a spus Marina. Și spunea foarte clar că a văzut că e o mașină de poliție din depărtare doar că nu avea nicio rampă pornită, deci apare prima minciună din declarația lui.
Cred că e important să vă spun că joi inculpatul, respectiv polițistul Popescu, ar trebui să se prezinte la Brigada Rutieră să vedem dacă va fi de acord cu testul poligraf. Pentru că procurorul a stabilit această zi când i se va aduce la cunoștință că va fi supus acestui test”, a povestit avocatul Adrian Cuculis.