Lumea ar fi mult mai bună, cu siguranţă, dacă nimeni nu şi-ar altera, prin droguri ori altceva, substanţa divină a fiinţei, la nivel fizic şi spiritual. Însă de aici nu rezultă îndreptăţirea de a ciunti libertatea personală, de a exercita constrîngere împotriva celui care nu face nimic de acest gen, de a nesocoti drepturile de proprietate pe care se întemeiază, natural, societatea. În esenţă, toţi cei care încearcă să facă lumea mai bună, militanţi de toate genuril
Lumea ar fi mult mai bună, cu siguranţă, dacă nimeni nu şi-ar altera, prin droguri ori altceva, substanţa divină a fiinţei, la nivel fizic şi spiritual. Însă de aici nu rezultă îndreptăţirea de a ciunti libertatea personală, de a exercita constrîngere împotriva celui care nu face nimic de acest gen, de a nesocoti drepturile de proprietate pe care se întemeiază, natural, societatea.
În esenţă, toţi cei care încearcă să facă lumea mai bună, militanţi de toate genurile, trebuie să pornească de la un principiu simplu, principiul non-agresiunii, cel care desăvârşeşte crezul libertarian: imposibilitatea etică a utilizării agresiunii împotriva unui non-agresor, a utilizării coerciţiei împotriva celui care nu se abate, sub nicio formă, de la etica respectării drepturilor şi a libertăţilor celorlalţi.
De aceea, a face drogurile legale nu înseamnă altceva decât consecvenţă cu principiul libertăţii. Căci, în cadrul legal, producţia şi consumul de droguri vor fi asemeni producţiei şi consumului de bunuri obişnuite din societate. Nu drogurile sunt vinovate, în sine, de noianul de rele sociale puse în cârca acestora: furt, crimă, mizerie materială şi morală. De fapt, acestea sunt tocmai efectele prohibiţiei drogurilor, aşa cum prohibiţia alcoolului din SUA, în perioada interbelică, a pus bazele organizaţiilor mafiote.
În termeni economici, când drogurile sunt aduse în legalitate are loc eliminarea riscurilor cu producţia şi contrabanda, a costurilor cu mituirea oficialilor din poliţie şi politică. Astfel, preţurile drogurilor vor fi semnificativ mai mici, şi tot mai mici vor fi şi faptele antisociale ale dependenţei de droguri.
Mulţi se tem să vadă în jurul lor oameni a căror judecată şi ale căror acţiuni sunt alterate de „prafurile interzise”. Două idei sunt, însă, demne de reţinut. În primul rând, „liberul arbitru” şi acţiunile oamenilor sunt „alterate” continuu prin diverse alte „bunuri”: alcoolul, tutunul, jocurile de noroc, dragostea, oboseala etc. De aici nu rezultă că acestea ar trebui, ori ar putea fi, interzise. În al doilea rând, atâta vreme cât alcoolul, tutunul, jocurile de noroc ori prafurile halucinogene nu sunt compatibile, prin însăşi natura lor, cu încălcarea dreptului de proprietate, atunci nici nu se poate pune problema interzicerii lor.
Faptul că, sub influenţa drogurilor, oricînd cineva ar putea deveni infractor nu ne spune nimic, în sine, despre „pericolul social” al drogurilor. Faptul că, având un cuţit în posesie, oricând cineva ar putea deveni infractor nu ne poate folosi, sub nicio formă, pentru a interzice producţia şi comercializarea cuţitelor. Şi cu atât mai puţin pentru a-l aresta pe acest cineva – traficant, consumator de droguri ori purtător de cuţit – pentru pericolul potenţial pe care îl reprezintă.
Legalizarea drogurilor este şi ea, într-o lungă listă, un exerciţiu de apărare a libertăţii. Nu putem avea, de pildă, libertate de exprimare fără a accepta, în acelaşi timp, şi libertatea de a critica ori de a înjura. Iar dacă pretindem că ne iubim, cu adevărat, aproapele, atunci haideţi să începem cu libertatea sa. Căci iubirea de aproape nu poate începe cu altceva decât cu iubirea libertăţii acestuia…
Cosmin Marinescu
Conferenţiar universitar doctor, Catedra de Economie ASE Bucureşti, Coordonator al Centrului pentru Economie şi Libertate (ECOL)