Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi data la care va avea loc prima ședința a Consiliului General al Municipiului București. El a explicat că alegerea viceprimarilor nu a putut să aibă loc până în prezent, deoarece nu au fost validaţi toţi membrii Consiliului General.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că prima şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti va avea loc pe 2 decembrie.
„În primul rând, pe alegerea viceprimarilor, este o prevedere din Codul administrativ, care este absolut logică şi care spune că nu se aleg viceprimarii până în momentul în care Consiliul Local sau, în cazul nostru, Consiliul General nu este întrunit în totalitatea lui, pentru că altfel s-ar putea ca, din lipsa unor oameni care au renunţat la mandat şi până la validarea supleanţilor, majoritatea să fie alta decât cea pe care au dat-o cetăţenii; această majoritate provizorie să aleagă viceprimarii pe care, după aceea, Consiliul nu va mai putea să îi demită cu două treimi. Deci am fi în situaţia în care o minoritate să aleagă viceprimarii, ceea ce nu e în spiritul legii”, a precizat Nicuşor Dan.
Validarea consilierilor se realizează în două etape
Pe de altă parte, el a atras atenţia că, potrivit prevederilor Codului administrativ, validarea consilierilor se realizează în două etape, iar în Bucureşti acest proces a durat două luni.
„Unde este greşeala în Codul administrativ – şi nu cred că e rea credinţă, pur şi simplu nu a văzut nimeni – a fost că acest proces de validare a consilierilor se face în două etape. Adică mai întâi am pierdut toţi o lună, inclusiv eu, ca primar, că nu am putut să depun jurământul decât împreună cu prima tranşă de consilieri.
A fost un prim proces care a durat o lună pentru validarea primei tranşe de consilieri. Şi acum este al doilea proces care a mai durat o lună şi care nu s-a finalizat, care impune validarea celei de-a doua tranşe, cei zece consilieri care au rămas. Prima şedinţă de Consiliu o să fie miercuri, 2 decembrie”, a menţionat Nicuşor Dan.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea