A fost aprobată achiziția operațiunilor Delhaize din Franța de către Carrefour

Autoritatea franceză pentru concurență a aprobat joi achiziția de către Carrefour a operațiunilor din Franța ale retailerului belgian Louis Delhaize, cu condiția ca opt magazine să fie cedate unor concurenți.

Într-un comunicat distinct, Carrefour a anunțat demararea negocierilor cu potențiali cumpărători pentru vânzarea a opt magazine – cinci hipermarketuri și trei supermarketuri – care au înregistrat vânzări de peste 300 de milioane de euro. Finalizarea tranzacției este prevăzută până la sfârșitul anului 2025, notează Reuters.

Carrefour a încheiat un acord cu Louis Delhaize, preluând controlul asupra lanțurilor Cora și Match din Franța, precum și asupra unității de achiziții Provera. Compania a confirmat că, în urma acestei achiziții, estimează sinergii de 130 de milioane de euro până în 2027.

Carrefour România a intrat într-o perioadă de transformare

În altă ordine de idei, amintim că retailerul francez Carrefour a făcut un pas important în strategia sa de extindere și adaptare pe piața din România.

După finalizarea fuziunii cu diverse entități din cadrul grupului, precum Artima, Columbus Operational și Carrefour Producție și Distribuție, compania își întărește prezența pe piața românească, ajungând la aproape 450 de unități în 113 orașe.

Această mișcare face parte dintr-o strategie mai largă care include și achiziția rețelei de magazine Cora, consolidând poziția Carrefour printre primii trei mari jucători ai retailului din România. În prezent, grupul numără mai mult de 17.000 de angajați în țară.

Pe lângă expansiunea rețelei fizice, Carrefour își reafirmă angajamentul față de protejarea mediului printr-o măsură inovatoare: eliminarea pliantelelor și cataloagelor promoționale tipărite.

Această schimbare face parte dintr-o strategie mai largă de sustenabilitate, având ca scop reducerea impactului asupra mediului și economisirea resurselor naturale.

Începând cu 31 martie 2025, Carrefour va opri distribuirea pliantelor fizice în magazinele din Franța și Spania, iar ulterior va extinde această măsură și în România. În locul lor, retailerul va pune la dispoziția clienților cataloage digitale pentru a accesa promoțiile și ofertele disponibile.

Aceste oferte vor fi accesibile pe site-ul oficial al companiei, în aplicația mobilă, dar și prin canale digitale precum e-mail și WhatsApp.

Astfel, Carrefour își adaptează strategia de marketing pentru a se alinia tendințelor globale de digitalizare, oferind o soluție modernă și prietenoasă cu mediul pentru clienți.

Prin implementarea acestor măsuri, compania nu doar că își propune să sprijine sustenabilitatea, dar și să îmbunătățească experiența clienților, facilitând un acces rapid și convenabil la informațiile despre promoții și produse. Mai multe puteți citi aici.