Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat vineri, 6 ianuarie 2023, că a fost aprobată cererea de finanțare a Sistemului de Semaforizare Inteligentă din București (BTMS).
A fost aprobată cererea de finanțare a Sistemului de Semaforizare Inteligentă din Capitală
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat, vineri, că a fost aprobată cererea de finanțare a Sistemului de Semaforizare Inteligentă din București (BTMS), prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de un milion de euro, pentru a doua și a treia etapă ale acestui proiect.
„Această sumă se adaugă celor 11,5 milioane de euro obținute anul trecut împreună cu primăriile de sector pentru prima etapă, cea care vizează modernizarea și reconfigurarea a 85 de intersecții.
Cea de a doua etapă presupune modernizări aferente Centrului de trafic existent, software și hardware, iar cea de a treia – modernizarea a aproximativ 185 de intersecții existente, incluse în sistemul actual BTMS, dar aflate în diverse stadii de degradare.
În a patra etapă vor fi reabilitate/modernizate 194 intersecții semaforizate existente și incluse în sistemul actual BTMS, la care se vor adăuga 80 de intersecții sau treceri de pietoni, nesemaforizate, dar care necesită semaforizare și includere în BTMS”, a scris, vineri, Nicușor Dan pe contul lui de Facebook.
Modernizarea Sistemului de Semaforizare Inteligentă din București se realizează în patru etape
Vă amintim că pe data de 13 decembrie 2022, Nicușor Dan a anunțat că a atribuit contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea și extinderea Sistemului de Semaforizare Inteligentă din București (BTMS), valoarea sa fiind de peste trei milioane de lei. El a precizat atunci că modernizarea acestui sistem se va realiza în patru etape distincte.
„Am atribuit contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea și extinderea Sistemului de Semaforizare Inteligentă din Capitală (BTMS). Valoarea acestuia este de 3,6 milioane de lei. Modernizarea sistemului de semaforizare inteligentă din București se realizează în patru etape distincte”, a scris atunci Nicușor Dan pe rețelele sociale.
„Pentru prima etapă, care presupune modernizarea și reconfigurarea a 85 de intersecții, s-a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 11,5 milioane euro prin PNRR. (Intersecțiile sunt aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieșirile importante din oraș cu zona centrală: Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, Șoseaua Berceni).
Etapa a doua urmărește creșterea capacității centrului de trafic actual.
A treia etapă presupune modernizarea a aproximativ 185 de intersecţii existente, incluse în sistemul actual BTMS, dar aflate în diverse stadii (fără conexiune prin fibră optică, bucle inductive nefuncționale, etc.). Se au în vedere noi soluții de detecție a vehiculelor (camere video, senzori magnetici, etc.).
În a patra etapă, proiectul cuprinde reabilitarea/ modernizarea unui număr de 194 intersecții semaforizate existente şi înrolarea în sistemul actual BTMS, la care se adaugă un număr de 80 de intersecții sau treceri de pietoni nesemaforizate dar care necesită semaforizare şi includere în BTMS, din perspectiva eficientizării Sistemului Integrat de Management al Traficului”, a explicat primarul general al Capitalei.