Vlad Obu a fost reținut pentru trafic de persoane
În dimineața zilei de marți, au avut loc 13 percheziţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov la un grup organizat specializat în trafic de persoane. Victimele, recrutate prin metoda „loverboy”, erau obligate prin violenţă fizică să producă materiale video cu conţinut sexual explicit și să își tatuaze numele sau portretul persoanei care le exploata.
Până acum, au fost identificate şapte victime și 31 de persoane au fost duse la audieri. Printre cei vizaţi în acest caz se numără Vlad Obu, un apropiat al lui Andrew Tate și Tristan Tate, fiind audiat ca martor în dosarul lor. În ianuarie 2023, au avut loc descinderi la mai multe dintre locuinţele sale.
Ce au transmis anchetatorii?
„La data de 13 iunie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiile Bucureşti şi Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi instigare publică.
În cursul anului 2021, trei persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, în vederea comiterii infracţiunii de trafic de persoane. Bănuiţii ar fi creat un sistem prin care ar fi recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-ar fi determinat, inclusiv prin acte de violenţă, să producă materiale cu conţinut sexual, explicit, pentru o platformă online dedicată adulţilor şi/sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obţinute fiind însuşite aproape integral de către persoanele bănuite.
Persoanele vătămate ar fi fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente de iubire (metoda loverboy).
Victimele ar fi fost, ulterior, adăpostite în imobile din judeţul Ilfov şi din municipiile Bucureşti şi Cluj – Napoca, unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică, ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului, prin obligarea la manifestări pornografice, în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.
În vederea fidelizării persoanelor vătămate şi pentru a se asigura că acestea vor desfăşura activităţile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-ar fi impus tatuarea numelui şi/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea lor. Până în prezent, au fost identificate șapte persoane vătămate, care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au fost duse, în vederea audierii, 31 de persoane, despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracţională. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa – Năsăud, precum şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Cluj”, a transmis, marți, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).