BREAKING NEWS: Niculae Bădălău a fost arestat pentru 30 de zile

În urmă cu puțin timp, Curtea de Apel București a decis ca fostul senator social-democrat Niculae Bădălău să fie arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în urma săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și trafic de influență. Aceste acuzații fac parte din dosarul în care se arată că fostul senator social-democrat a oferit mită în valoare de 170.000 de euro unui primar din județul Giurgiu, cu scopul acordării unor contracte de lucrări publice.

Un comunicat de presă de la DNA arată că pe data de 9 august 2022 și 19 noiembrie 2022, acesta ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, estimat la peste 7 milioane de lei, unei societăți administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

„În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind <Înființare rețea de alimentare cu apă…>, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme. În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA), dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urma să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă”, arată procurorii.

PSD a cerut demisia lui Niculae Bădălău

Anterior, Partidul Social Democrat a cerut ca acesta să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi, în urma reținerii sale pentru dare de mită.

„PSD consideră că în contextul în care DNA a început o anchetă penală și a dispus reținerea domnului Niculae Bădălău, acesta nu își mai poate continua activitatea la Curtea de Conturi a României. Prezența sa în această funcție ar afecta grav credibilitatea instituției. De aceea, demisia sa ar reprezenta cea mai bună cale pentru protejarea imaginii unei instituții fundamentale a statului român”, spuneau social democrații la momentul respectiv.