Ilia Iaşin a fost găsit vinovat de difuzarea de ”informaţii false” cu privire la armata rusă

Condamnarea pronunţată în primă instanţă în luna decembrie ”rămâne neschimbată”, a indicat judecătorul.

Ilia Iaşin, în vârstă de 39 de ani, a fost găsit vinovat de difuzarea de ”informaţii false” cu privire la armata rusă.

”Sentimentul de a avea o superioritate morală faţă de hoţii şi criminalii care au luat puterea îmi dă forţă. Ei ştiu că nu mi-e frică de ei”, a declarat Iaşin în timpul audierii, potrivit unei transcrieri publicate de echipa sa pe Telegram.

Opozantul a fost condamnat pentru că denunţase, într-o intervenţie în direct pe YouTube, ”moartea civililor” în oraşul ucrainean Bucea, din apropiere de Kiev, unde armata rusă a fost acuzată că a recurs la execuţii.

Procesul său fusese urmărit cu mare interes în Rusia, întrucât Iaşin era unul dintre ultimii opozanţi ruşi de prim plan care nu a plecat din ţară sau care nu a fost încarcerat.

Un alt reprezentant cunoscut al opoziţiei ruse, Vladimir Kara-Murza, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare

Un tribunal din Moscova l-a condamnat luni, 17 aprilie, pe activistul rus de opoziție Vladimir Kara-Murza la 25 de ani de închisoare pentru criticile sale la adresa războiului din Ucraina, cea mai aspră pedeapsă cu închisoarea pronunțată până acum împotriva unui opozant al guvernului de când Kremlinul a lansat invazia în februarie 2022.

Prin această decizie, judecătorii au acordat procurorilor întreaga pedeapsă de 25 de ani de închisoare pe care o solicitaseră.

Opozantul Vladimir Kara-Murza susține că este nevinovat

„Pentru o persoană care nu a comis nicio infracțiune, achitarea ar fi singurul verdict corect”, a declarat Kara-Murza la sesiunea de închidere a procesului său de luni.

„Dar eu nu cer nimic acestei instanțe. Cunosc verdictul. L-am știut în urmă cu un an, când am văzut în oglinda retrovizoare oameni în uniforme și măști negre alergând după mașina mea. Acesta este prețul pentru a vorbi deschis în Rusia de astăzi”, a mai spus el.

Kara-Murza, în vârstă de 41 de ani, s-a numărat printre un mic grup de personalități de marcă ale opoziției care au rămas în Rusia, hotărâte să fie o voce pentru cei care se opun războiului. Majoritatea se află acum în închisoare, confruntându-se cu sentințe lungi.

Opozantul rus a fost reținut inițial în aprilie anul trecut, sub acuzația de răspândire de „informații false” despre armata rusă. La arestarea inițială, autoritățile au indicat un discurs pe care Kara-Murza l-a ținut în fața legislativului statului Arizona, în care a detaliat presupusele atrocități comise de forțele rusești în Ucraina.

Ulterior, autoritățile ruse au adăugat acuzațiile de trădare și de participare la un grup pro-democratic interzis.