Un cutremur foarte puternic a avut loc în urmă cu doar câteva zeci de minute. A fost un seism de mică adâncime, iar magnitudinea lui a fost una ridicată, de peste 7 grade pe scara Richter. Iată toate detaliile de la seismologi.
Cutremur major chiar în această dimineaţă! Este vorba despre un seism de peste 7 grade pe Richter.
Seism puternic de 7,4 grade în Alaska. S-a declanşat alerta de tsunami
Cutremurul a avut în dimineaţa zilei de duminică în regiunea peninsulei Alaska, ce aparţine de Statele Unite ale Americii.
Seismul a avut o magnitudine de 7,4 grade, indică datele furnizate de către United States Geological Survey (USGS) şi citate de jurnaliştii agenţiei Reuters.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 9,3 kilometri, au mai transmis reprezentanţii USGS, care adaugă că sistemul american de alertă pentru tsunami a emis o alertă imediat după producerea acestei mişcări telurice.
Când a avut loc ultimul cutremur în România?
Cât despre România, ultimul cutremur înregistrat de seismologii de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a avut loc sâmbătă dimineaţă, la ora locală 3:04.
Din fericire, a fost vorba despre un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,0 grade.
Seismul s-a produs în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la o adâncime de 130,9 kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 51 km vest de Focşani, 54 km nord-vest de Buzău, 65 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 72 km est de Braşov şi 82 km nord-est de Ploieşti.
De la începutul lunii iulie, în România au avut loc 9 de cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,1 pe scara Richter.
Cel mai puternic seism înregistrat în România acest an a avut magnitudinea 5,7. El s-a produs pe data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.
Zona din România care ar trebui cu adevărat să ne îngrijoreze
În urmă cu o lună, vorbind despre cutremurul de 5,3 grade care a avut loc în zona Aradului, celebrul seismolog Gheorghe Mărmureanu a explicat ce cutremure ar trebui să-i îngrijoreze cu adevărat pe români.
„Nu este vorba de urmări. Nu, nu e nici pe departe, iar despre magnitudinea de peste 5 în zona Banatului unde s-au produs ultimele mișcări telurice, în aceste zone, cutremure mai mult de 6 n-au fost niciodată. Nu e cazul.
Pe noi ne preocupă cutremure mari în Făgăraș, Carpații de Curbură. Și au apărut cutremure în partea vestică a Olteniei, dar de fapt se vede ca partea seismică a început să se dezvolte în partea Olteniei până în Banat pentru că dincolo de Banat au fost multe cutremure în anii 2000”, a explicat Gheorghe Mărmureanu la Realitatea Plus.
Referitor la replicile seismului și la alte cutremure de mare magnitudine în zona Banatului, Gheorghe Mărmureanu a precizat că nu vor fi urmări majore, dar, în cazul unui cutremur mare, în zona seismică din Vranca „nu ar mai rămâne nicio temelie”.