China a fost lovită de un cutremur cu magnitudine ridicată, în cursul zilei de vineri.

Seismul, cu magnitudinea de 5 pe scara Richter, a avut loc în jurul orei 15:20, în nord-vestul Chinei, la 78 de kilometri distanță de orașul Kuqa, conform earthquake.usgs.gov.

Seismul a fost înregistrat în regiunea autonomă Xinjiang Uighur. Epicentrul cutremurului a fost la aproximativ 78 kilometri vest-nord-vest de Kuqa, în prefectura Aksu.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de aproximativ 10 kilometri. Nu au existat rapoarte privind victime sau pagube înregistrate în urma acestui cutremur.

A fost cutremur și în Statele Unite. S-a simțit ca „o mică explozie”, spun oamenii

Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richter a avut loc, joi, în statul american Oklahoma.

Localnicii care au simțit cutremurul s-au plâns că au auzit zgomote asemănătoare unor împușcături. Unii oameni spun că seismul s-a simțit ca „o mică explozie”.

Cutremurul cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richter a avut loc în apropiere de Carney, în jurul orei 03.57 (ora locală), potrivit United States Geological Survey (USGS).

Seismul a avut o adâncime de 10,8 kilometri, fiind urmat de trei replici mai mici care au avut magnitudini de 3,3, 2,3 și, respectiv, 2,0 pe scara Richter.

Geofizicianul Randy Baldwin, de la USGS, a declarat că localnicii aflați la o distanță de până la 250 de kilometri de epicentrul seismului au putut simți cutremurul. Nu au fost raportate pagube, transmite DailyMail.

S-a mișcat pământul și la noi

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a informat că un cutremur cu magnitudinea 3 pe Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 3:33. Seismul a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea.

Informațiile publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) arată că seismul s-a înregistrat la o adâncime de 139 kilometri.

De asemenea, seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 42 km vest de Focşani, 61 km nord de Buzău, 69 km este de Sfântu-Gheorghe, 80 km est de Braşov şi 95 km nord-est de Ploieşti.

Amintim că cel mai puternic cutremur înregistrat în România, în acest an, a avut magnitudinea 5,7 și a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

De menționat este că fostul director al INFP a lansat recent un avertisment grav. Mai precis, Gheorghe Mărmureanu a susținut că există posibilitatea că roiul de cutremure să migreze spre Banat.