Încă regretă că nu face parte din proiect
Actorul Iulian Postelnicu, care a interpretat rolul profesorului Doru în primul sezon din „Las Fierbinți”, regretă și acum faptul că nu a fost destul de inteligent atunci și a fost nevoit să părăsească serialul. El recunoaște că dacă ar fi rămas în proiect, ar fi beneficiat de pe urma succesului și ar fi fost „plin de bani acuma”.
El a povestit că a avut „un soi de aroganță” pe care a manifestat-o atunci.
„Am intrat şi în Las Fierbinţi, de unde am şi ieşit repede, după primul sezon, din vina mea. Regret, da, pentru că eram plin de bani acuma … Era o ramură foarte bună asta… Eu regret că am fost suficient de tâmpit încât să nu fiu deştept.
Pentru că n-am ştiut să văd cum poate să crească proiectul în viitor şi m-am apucat eu să vorbesc că „Nu e, dom’ne, ce trebuie”, că „Nu e bine”. Nu e vorba despre libertate, Dragoş oferă libertate de exprimare. E vorba de un soi de aroganţă pe care am manifestat-o”, a spus actorul.
Mă duc în niște bătălii care sunt iluzorii
Întrebat dacă mai are și acum această aroganță, Iulian Postelnicu a recunoscut că există momente în care se implică „în niște bătălii care sunt iluzorii” și rămâne convins de propriile idei, chiar dacă acestea nu sunt tocmai avantajoase lui sau proiectului în care este implicat.
„Nu ştiu, să zică lumea. Sper că nu … Dar mai păţesc să mă duc aşa în nişte bătălii care sunt iluzorii şi rămân convins în ele. Şi chestia asta nu-mi serveşte nici mie şi de multe ori nu serveşte nici proiectului. Adică s-a întâmplat să nu ascult ce propun alţii sau ce-mi sugerează alţii şi nu funcţionează.
Fiind o treabă de echipă, nu funcţionează atitudinea asta. E mult mai util pentru întreg, să îţi dai seama că tu eşti o parte din tot procesul şi că trebuie să asculţi, să încerci să vezi, să testezi ideea celuilalt. Şi dacă nu merge, vede şi celălalt. E mult mai util aşa, mai constructiv. Dar chestia asta am învăţat-o în timp, numai dând cu capul”, a mai declarat actorul în podcast-ul FaceOFF.
Cu toate acestea, Iulian Postelnicu a continuat să-și dezvolte cariera și a reușit să obțină premiul Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol principal” pentru producția „Oameni de treabă”.