Dumitru Coarnă și-a dat demisia din AUR împreună cu colegii din Călărași

Într-o postare rețelele de socializare, deputatul Dumitru Coarnă a anunțat public demisia sa din cadrul formațiunii politice AUR, condusă de George Simion. Coarnă a argumentat decizia luată prin nerespectarea legii și statutului partidului, precum și refuzul conducerii de a înființa filiale județene.

În comunicatul său, Coarnă a declarat că împreună cu colegii din AUR Călărași a decis, în unanimitate, să demisioneze din partid. Motivele acestei decizii sunt, potrivit deputatului: nerespectarea prevederilor legii partidelor politice (14/2003) de către conducerea națională a partidului; nerespectarea statutului AUR de către conducerea centrală; refuzul de a înființa filiale județene.

„Împreună cu colegii din AUR Călărași am decis, în unanimitate, să demisionăm din partid”, a decalat Dumitru Coarnă în postarea sa de pe Facebook.

În replică, AUR a emis un comunicat în care susține că deputatul a fost exclus din partid, aducând acuzații grave la adresa acestuia. Potrivit formațiunii, Coarnă ar fi refuzat să prezinte adeziunile realizate la filiala AUR Călărași în original și scanate. În plus, ar fi realizat „documente financiare care nu sunt în evidența partidului.”

Dumitru Coarnă
SURSA FOTO: Facebook

AUR vine cu o replică dură și spune că l-au dat afară

Partidul a mai adăugat că deputatul a încercat să introducă „mecanisme toxice de funcționare” în AUR Călărași și a refuzat promovarea pe bază de meritocrație, menționând că acesta a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică.

AUR a subliniat că nu va tolera abateri de la normele statutare și legale, declarând că Coarnă nu mai are nicio calitate de reprezentare în partid începând cu data de 29 ianuarie.

În plus, partidul a menționat că deputatul a refuzat să răspundă solicitărilor conducerii centrale și că i s-a transmis o somație fizică cu privire la aceste aspecte. Coarnă ar fi refuzat să primească reprezentanții Secretariatului General al AUR, dându-i afară dintr-un sediu paralel creat pentru AUR Călărași. Controversele dintre Dumitru Coarnă și AUR se adâncesc, alimentând speculațiile în mediul politic.

„Domnia sa a refuzat să răspundă tuturor solicitărilor venite din partea conducerii centrale a partidului, să transmită adeziunile, dar și să respecte cadrul legal și statutar al partidului cu privire la activitățile financiar, iar pe cale de consecință, în data de 29 ianuarie, i s-a transmis că nu mai are nicio calitate de reprezentare în partidul AUR”, mai spun cei de la AUR.