În urma numărului tot mai mare de refugiați veniți din Ucraina, Cehia a declarat stare de urgență. Guvernul de la Praga se așteaptă la sosirea unui număr mare de oameni fugiți din calea războiului.
Cehia declară stare de urgență deoarece se așteaptă la sosirea a numeroși refugiați din Ucraina, potrivit CNN.
Potrivit deciziei Guvernului ceh, starea de urgență va intra în vigoare vineri. Măsura a fost luată deoarece autoritățile se așteaptă la numeroși refugiați care fug din calea invaziei ruse.
„Implementăm măsura din rațiuni tehnice, ca să putem gestiona fluxul de refugiați. În niciun caz, măsura nu va afecta cetățenii cehi”, a spus premierul Cehiei Petr Fiala.
Starea de urgență va fi în vigoare timp de 30 de zile, dar perioada poate fi prelungită dacă Guvernul consideră că este necesar.
Număr record de refugiați din Ucraina
Un milion de persoane au fugit din Ucraina în țările vecine într-o săptămână, au anunțat reprezentanții ONU, citați de Reuters. Șeful agenției ONU pentru refugiați a anunțat pe Twitter că un milion de persoane au fugit din Ucraina într-o săptămână de la invadarea țării de către Rusia.
„În doar șapte zile am asistat la exodul unui milion de refugiați din Ucraina către țările vecine”, susține Filippo Grandi.
„Pentru multe alte milioane, în interiorul Ucrainei, este timpul ca armele să tacă, pentru ca asistența umanitară salvatoare să poată fi oferită”, a adăugat acesta.
Organizația Națiunilor Unite a organizat recent o sesiune de urgență, în urma tensiunilor militare provocate de Rusia. În cadrul acesteia, rezoluția prin care este condamnată invazia din Ucraina a primit o susținere majoritară iar ONU a cerut retragerea imediată a armatei. Un număr de 141 de membri au votat în favoarea rezoluției, dintr-un total de 193. Simultan, 35 s-au abținut iar 5 au votat împotrivă. Țările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea și Belarus.
Rezoluția ONU care condamnă invazia din Ucraina
Rezoluția, care a fost inițiată de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”. Totodată, aceasta cere ca Rusia să „înceteze imediat folosirea forței împotriva Ucrainei și să retragă imediat, complet și necondiționat toate forțele militare” din Ucraina.
Trebuie menționat că rezoluția nu are consecințe legale. Totuși, ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește agresiunea rusească și va întări presiunile pe Moscova și aliatul acesteia, Belarus.