Este demiterea momentului! Ministerul Tineretului şi Sportului a emis, vineri, ordinul prin care directorul general adjunct al Complexului Sportiv Naţional (CSN) Sala Polivalentă Bucureşti, Ştefan Giuseppe Clinceanu, a fost demis. Decizia a venit după 13 zile de proteste ale angajaţilor.
Demiterea momentului în România! Ministerul Tineretului şi Sportului a emis, vineri, ordinul prin care directorul general adjunct al Complexului Sportiv Naţional (CSN) Sala Polivalentă Bucureşti, Ştefan Giuseppe Clinceanu, a fost demis. Decizia a venit după 13 zile de proteste ale angajaţilor, informează Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST) pe site-ul său oficial.
Demiterea momentului în România!
„MTS a emis ordinul, directorul adjunct a fost demis! Vineri, 26 martie, după 13 zile de protest neîntrerupt la CSN Sala Polivalentă, Ministerul Tineretului şi Sportului a transmis ordinul de încetare/demitere a directorului adjunct Ştefan Clinceanu. Astăzi am înregistrat o victorie pentru oameni, pentru dreptul de a munci în condiţii de securitate emoţională şi respect.
Lupta pentru drepturile angajaţilor a izbucnit pe fondul unui conflict major ce a produs o criză la nivelul întregului colectiv al Sălii Polivalente. Frica, teroarea şi doliul după prematura dispariţie a colegului nostru s-au transformat într-o mânie greu de descris în cuvinte.
Sprijinul şi solidaritatea sindicală, hotărârea oamenilor de a nu se mai lăsa călcaţi în picioare, răspunsul prompt la represiune au fost esenţiale pentru obţinerea principalei revendicări de care oamenii aveau nevoie: demiterea directorului adjunct! La aflarea veştii, bucuria reuşitei a cuprins tot colectivul. Apoi au fost strânse steagurile, echipamentul şi restul recuzitei”, se arată pe site-ul citat.
„Mulţumim tuturor celor care, pe parcursul acestor 13 zile, ne-au transmis mesaje de susţinere, celor care ne-au cerut să nu cedăm. De asemenea mulţumiri celor din presă care au preluat protestul nostru. Felicitări Echipei SNST Sala Polivalentă pentru solidaritate, au luptat uniţi până la capăt pentru recâştigarea unui drept fundamental – dreptul la demnitate în muncă”, mai transmite SNST.
Angajații au protestat timp de 13 zile
La 10 martie, angajaţii Complexului Sportiv Naţional (CSN) Polivalentă Bucureşti au întrerupt activitatea pentru un protest spontan, oamenii considerându-se „hărţuiţi” la locul de muncă de directorul general adjunct Ştefan Giuseppe Clinceanu. Aceştia au solicitat intervenţia de urgenţă a ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, cerând cu insistenţă demiterea directorului general adjunct.
De altfel, la 16 martie, protestatarii au perturbat antrenamentul echipei naţionale de handbal feminin a României, care se desfăşura la Sala Polivalentă din Capitală.