A fost demis imediat din funcția de conducere! Acest bărbat este acuzat de Guvernul de la Kiev și de compania de stat pentru energie nucleară Energoatom că a colaborat cu forțele ruse.
Directorul centralei nucleare Zaporojie este acuzat că a colaborat cu forțele ruse
Guvernul de la Kiev l-a demis joi, 1 decembrie 2022, pe inginerul ucrainean Iuri Cerniciuk din funcția de director al centralei nucleare Zaporojie, fiind acuzat că ar fi colaborat cu armata invadatoare. Anunțul a fost făcut de către compania de stat pentru energie nucleară Energoatom, care a cerut personalului ucrainean de la centrală nucleară Zaporojie să rămână loial Guvernului de la Kiev.
A fost demis din funcție. Cutremur la Kiev. A colaborat cu Rusia
Iuri Cerniciuk a fost inginer-şef adjunct şi inginer-şef în exerciţiu al centralei nucleare Zaporojie.
„În loc să facă toate eforturile să elibereze centrala cât mai repede cu putinţă, el a decis să-i ajute pe ocupanţii ruşi să legalizeze capturarea criminală şi îi incită acum pe alţi lucrători să facă acelaşi lucru. Singura opţiune care merită luată în calcul este să rezistaţi! Rezistaţi şi nu vă vindeţi sufletul diavolului – nu semnaţi contracte ‘penibile’ cu (compania rusă) criminală Rosatom şi firmele afiliate”, a scris Petro Kotin, directorul general de la Energoatom pe contul său de Telegram.
„În ceea ce-l priveşte pe Cerniciuk, el a fost deja concediat din Energoatom şi, mai devreme sau mai târziu, va da socoteală pentru tot în faţa legii şi a poporului. Şi-a decis singur soarta, soarta voastră este în mâinile voastre”, le-a transmis Petro Kotin angajaților ucraineni de la centrala nucleară Zaporojie.
Potrivit Reuters, el a calificat drept „minciună cinică” afirmaţia potrivit căreia mii de lucrători ucraineni în domeniul energiei au schimbat tabăra şi lucrează acum pentru Rosatom.
Uzina Zaporojie, expusă riscului unui accident nuclear
Vă amintim că, în urmă cu câteva zile, Alexei Lihaciov, directorul general al companiei ruse de stat de energie atomică Rosatom, a anunțat că centrala nucleară Zaporojie este „expusă riscului unui accident nuclear”.
„Uzina este expusă riscului unui accident nuclear. Am purtat toată noaptea discuții cu AIEA”, a spus Alexei Likhachev în marja evenimentului Atomexpo 2022 de la Soci, relatează publicația Il Fatto Quotidiano.
„Informăm comunitatea internațională că centrala este expusă riscului unui dezastru nuclear și este clar ca Kievul crede că un mic accident nuclear ar fi acceptabil. Radiațiile nu vor întreba Kievul ce fel de accident vrea. Va fi un precedent care va schimba pentru totdeauna cursul istoriei, așa că totul trebuie făcut astfel încât nimeni să nu se poată nici măcar gândi să afecteze siguranța centralelor nucleare”, a adăugat Alexei Lihaciov.
Potrivit spuselor sale, din luna septembrie și până acum, centrala nucleară Zaporojie a avut „o perioadă destul de liniștită”.
„Cu toate acestea, în weekend au fost cel puțin 30 de atacuri. Instalația de depozitare a combustibilului nuclear uzat, clădirile speciale și căile de transport au fost afectate, iar generatoarele diesel de rezervă au fost avariate”, a explicat Alexei Lihaciov.