A fost descoperit primul tratament eficient împotriva COVID-19. Cum funcționează

Coronavirus COVID-19

Sursă: Dreamstime

Vestea momentului. Anunțul a fost făcut de expertul în politici de sănătate publică, Razvan Chereches. Potrivit acestuia, a fost descoperit un tratament cu adevărat eficient împotriva tuturor tulpinilor de COVID. Este vorba despre tratamentul cu anticorpi monoclonali.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, expertul în politici de sănătate publică dă vestea pe care toată lumea o aștepta. Potrivit acestuia, în urma unor studii efectuate în ultima perioadă, oamenii de știință au decretat că tratamentul cu anticorpi monoclonali este eficient pe toate tulpinile de SARS-CoV-2 existente până acum.

Totuși, noul tratament vine și cu un dezavantaj. Mai exact, prețul acestui tratament este unul foarte mare.

” Vesti bune. Tratamentul cu anticorpi monoclonali este eficient pe toate tulpinile existente pana acum Pe langa un set de vaccinuri eficiente, avem acum si un tratamanent eficient – situatia incepe sa arate tot mai bine. Dezavantajul tratamentului cu anticorpi monoclonali este pretul foarte mare”, a anuntat Chereches pe pagina sa de Facebook.

De menționat este faptul că, rezultatele studiului despre eficiența anitcorpilor monoclonali împotriva noului coronavirus au fost publicate pe sciencedirect.com.

În ceea ce privește anticorpii monoclonali, trebuie menționat faptul că aceștia sunt o opțiune terapeuticaăvalidata clinic împotriva COVID-19, se arată în studiul menționat.

EMA a avizat folosirea anticorpilor monoclonali

Amintim faptul că, în urmă cu o săptămână, comitetul pentru produse medicale de uz uman din cadrul Agenției Europene a Medicamentului a avizat folosirea anticorpilor monoclonali sotrovimab pentru tratatea pacienților COVID care nu au nevoie de oxigen suplimentar.

Potrivit unui comunicat, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a încheiat revizuirea unui studiu asupra folosirii anticorpilor monoclonali sotrovimab la pacienții COVID, pentru a putea oferi o opinie științifică armonizată la nivel european, care să ajute în luarea unor decizii la nivel național privind folosirea tratamentului înainte de a primi autorizarea de punere pe piață.

Totodată, agenția a concluzionat că acest tip de tratament poate fi folosit în tratarea adulților și adolescenților, cu vârste de peste 12 ani și cântărind cel puțin 40 de kilograme, care nu necesită oxigen suplimentar și nu sunt în pericol să dezvolte o formă severă a bolii.