A fost dovedită importanța testării masive! Țara din Europa care relaxează restricțiile

Alături de restricţiile stricte, guvernul din Slovacia a încercat să ţină pandemia sub control cu ajutorul unei campanii de testare în masă, al cărei rezultat este considerat un succes, potrivit oficialilor de la Bratislava.

Slovacia va redeschide la jumătate din capacitate teatrele, sălile de cinema şi bisericile începând de luni, iar sălile de fitness şi piscinele vor putea opera cu un număr limitat de vizitatori, ca parte din demersul de relaxare a restricţiilor impuse pentru a frâna răspândirea coronavirusului, a anunţat prim-ministrul Igor Matovic, potrivit Reuters.

Meciurile din liga de hochei şi cea de fotbal vor fi de asemenea reluate fără spectatori, a informat vineri Matovic pe Facebook.

Peste 3,5 milioane de oameni testați în primă fază

Slovacia, cu 5,5 milioane de locuitori, este una dintre primele ţări care relaxează restricţiile impuse pentru contracararea celui de-al doilea val de infecţii cu noul coronavirus în Europa.

Alături de restricţiile stricte, guvernul a încercat să ţină pandemia sub control cu ajutorul unei campanii de testare în masă, al cărei rezultat este considerat un succes, potrivit oficialilor.

Matovic a menţionat că testarea pe scară largă – prin folosirea testelor antigen, care oferă rezultate mai rapide, dar cu o precizie mai mică în comparaţie cu testele standard PCR – a contribuit la reducerea proporţiei de infectări cu mai mult de jumătate.

Astfel, în Slovacia au fost testați pentru coronavirus 3,6 de milioane de oameni dintr-o populație de 5,5 milioane. Excepțiile au fost copiii mici și unele persoane vârstnice.

Alte 2 milioane de teste în al doilea weekend

Testarea în masă s-a făcut în primul week-end din noiembrie. Cei care au fost confirmați cu Covid-19 au fost obligați să intre în carantină.

În al doilea week-and al lunii, testarea a fost repetată pentru 2 milioane de oameni din zonele cele mai puternic afectate, iar conform autorităților de la Bratislava, rata de infectare a scăzut semnificativ,

Slovacia a raportat în total 83.796 de cazuri de coronavirus depistate prin testarea standard de la debutul pandemiei, inclusiv cele 2.024 de noi cazuri raportate joi, aproape de valoarea medie pe şapte zile.

Numărul infectărilor s-a redus considerabil de la recordul zilnic de peste 3.000 înregistrat la finalul lui octombrie.

În total, 491 de persoane au decedat din cauza COVID-19, un bilanţ mic comparat cu cele înregistrate în alte ţări din Vestul Europei şi aproape de 12 ori mai mic decât cel din în ţara vecină Cehia, unde au fost raportate cele mai ridicate rate de infectare şi de decese pe cap de locuitor din Europa în ultimele săptămâni.