Creditorii internaţionali ai Ciprului au primit un raport preliminar care estimează care sunt necesităţile de capital ale băncilor cipriote, a anunţat sâmbătă Banca Centrală a Ciprului, transmite Reuters.
Aceste estimări vor ajuta autorităţile de la Nicosia să ajungă la un acord de împrumut cu creditorii internaţionali. ‘Comitetul director analizează raportul, în special metodologia utilizată la stabilirea necesităţilor preliminare pentru recapitalizarea băncilor’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Băncii Centrale a Ciprului, Aliki Stylianou. Aceasta a precizat însă că este vorba de un raport preliminar care nu conţine o cifră privitoare la valoarea totală a programului de sprijin de care ar avea nevoie Ciprul.
Comitetul director este compus din reprezentanţii instituţiilor europene, ai FMI şi autorităţile cipriote.
Raportul cu privire la necesităţile de capital ale băncilor cipriote a fost realizat de Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume. Raportul a inclus o revizuire a activelor celor mai mari cinci bănci cipriote şi un test de stres pentru a determina necesităţile de capital ale fiecărei bănci.
La finele lunii noiembrie, troica creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI) a anunţat că a avut discuţii ‘fructuoase’ cu guvernul cipriot, care potrivit propriilor estimări ar avea nevoie de 17,5 miliarde de euro până în 2016 pentru a-şi sprijini băncile şi economia.
În cazul în care va primi un program de sprijin, Ciprul va deveni a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.
Sursa: Agerpres