A încetat din viață fosta cârtiță a URSS în cadrul FBI. Este vorba de Robert Hanssen, care a murit la vârsta de 79 de ani.
El a fost găsit mort luni, 5 iunie, în celula sa din închisoarea de maximă securitate din Colorado. Fostul agent FBI a fost condamnat la închisoare pe viață în 2002 pentru spionaj în favoarea URSS.
Robert Hanssen este considerat de autoritățile americane ca fiind „cârtița” cea mai „dăunătoare” pentru Statele Unite, a arătat Le Figaro. Investigațiile pentru demascarea sa au implicat peste 300 de agenți.
Avea pseudonimul de Ramon Garcia
Robert Hanssen a intrat în FBI în 1976. Deși a depus jurământul de a respecta legea și de a proteja Statele Unite, peste doar nouă ani și-a trădat cuvântul dat. El a început atunci operațiuni de contraspionaj pentru URSS.
Sub pseudonimul Ramon Garcia, acesta a transmis sovieticilor aproximativ 6.000 de pagini de documente, inclusiv planuri militare, programe de contraspionaj și numele mai multor agenți dubli care operau pentru Statele Unite. În schimb, comuniștii l-au plătit generos. Potrivit instanțelor de judecată, a primit 1,4 milioane de dolari în numerar, fonduri bancare și diamante.
Poziția din FBI care i-a oferit un acces la documente sensibile
Hanssen a deținut o poziție importantă în cadrul secției de contraspionaj a biroului FBI din New York, responsabilă cu depistarea spionilor ruși pe teritoriul american. Această poziție i-a oferit acces la documente sensibile.
Datorită pregătirii sale ca agent, a reușit să nu trezească suspiciuni până în 1990. În urma arestării unui alt spion rus, FBI și CIA și-au dat seama că o „cârtiță” opera în rândurile lor.
Arestat în timp ce îi informa pentru ruși
Căsătorit și cu șase copii, a dus o viață discretă. El a avut legături strânse cu elita catolică a capitalei. În 2001, Hanssen a fost arestat în cele din urmă, în timp ce se pregătea să lase documente secrete pentru agenții ruși într-un parc din Virginia.
Robert Hanssen a evitat pedeapsa cu moartea, acceptând să coopereze cu anchetatorii. Recunoscând că a acționat din lăcomie, a fost supus la 200 de ore de interogatoriu. În 2002, a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare anticipată.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, trei americani care spionau pentru URSS, ofițerii CIA Edward Lee Howard și Aldrich Ames și agentul FBI Robert Hanssen, au ajutat Moscova să identifice, să aresteze și să închidă sau să execute majoritatea agenților sovietici care spionau în secret pentru SUA.
Ames și Hanssen au fost prinși și arestați in SUA, în timp ce Howard a fugit la Moscova, unde a murit în 2002.