Este doliul momentului în Taiwan. Un oficial care era responsabil de diverse proiecte de producție de rachete a fost găsit mort sâmbătă dimineața într-o cameră de hotel din sudul țării.
Personajul cheie se numea Ou Yang Li-hsing și era șef adjunct al Institutului Național de Știință și Tehnologie deținut de armată. Acesta avea doar 57 de ani.
Oficialul a murit în urma unui atac de cord, potrivit relatărilor presei oficiale citate de Reuters. Autoritățile au declarat că nu există niciun semn că cineva ar fi pătruns în camera lui.
Familia sa a declarat că avea antecedente de boli de inimă și că avea un stent cardiac.
Ou Yang se afla într-o călătorie de afaceri în comitatul Pingtung din sudul Taiwanului, a precizat CNA.
Sursa citată a adăugat că acesta preluase postul la începutul acestui an pentru a superviza diverse proiecte de producție de rachete. Organismul deținut de armată se străduiește să își dubleze capacitatea anuală de producție de rachete până la aproape 500 în acest an, în timp ce insula își sporește puterea de luptă pe fondul a ceea ce consideră a fi o amenințare militară tot mai mare din partea Chinei.
Doliu în lumea întreagă în urmă cu o săptămână
Lumea întreagă a fost în doliu și în urmă cu o săptămână, atunci când s-a aflat că Fidel Ramos, fostul președinte din Filipine, s-a stins din viață duminică, 31 iulie 2022. El avea 94 de ani. Familia sa a anunțat autoritățile de la Manila. Momentan, cauza decesului său nu este cunoscută, iar familia sa a cerut să i se respecte intimitatea.
Preşedintele din Filipine, Ferdinand Marcos Jr., fiul fostului dictator Ferdinand Marcos, a transmis condoleanţe familiei îndoliate.
„Familia noastră împărtăşeşte durerea poporului filipinez în această zi tristă. Moştenirea preşedinţiei sale va fi întotdeauna preţuită şi înrădăcinată etern în inimile măreţei noastre naţiuni”, a spus președintele din Filipine.
Fidel Ramos a fost preşedinte în Filipine între anii 1992 şi 1998. El s-a remarcat prin atragerea investiţiilor străine în ţara sa, fiind consideră, până atunci, „bolnavul Asiei”. Fidel Ramos a ajuns preşedinte în Filipine în urma alegerilor din anul 1992. Deşi a obţinut atunci mai puţin de 23% din voturi, el a devenit foarte popular, iar preşedinţia sa este amintită ca o perioadă de pace, stabilitate şi creştere economică
Acesta a absolvit academia militară americană West Point și a participat la războaiele din Coreea şi Vietnam. După ce a urcat în ierarhia militară, el a ajuns şef al poliţiei naţionale pe vremea dictatorului Ferdinand Marcos, implementând apoi legea marţială.