A fost inaugurat poligonul de pregătire a personalului pentru situaţii de urgenţă de la Siret

Sursă: Facebook, Lucian Bode

Lucian Bode şi Raed Arafat au mers marţi la Siret, în judeţul Suceava, la inaugurarea unui nou poligon unde se vor putea pregăti salvatorii din România, dar şi din Ucraina. Totul a fost realizat cu fonduri europene, iar planurile nu se opresc aici.

Marţi, 14 martie, Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, şi Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), au fost prezenţi în judeţul Suceava, la Siret, acolo unde a fost deschis noul poligon de pregătire a personalului de intervenţii în situaţii de urgenţă din România şi Ucraina.

Salvatorii din România şi Ucraina se vor putea pregăti la nou poligon de la Siret, judeţul Suceava

Sute de salvatori se vor pregăti acolo în următorii ani, iar investiţia realizată în cadrul Instrumentului European de Vecinătate, Programul Operaţional Comun România-Ucraina 2014 – 2020 a fost una de 27 de milioane de lei, a precizat şeful MAI.

„Poligonul va asigura condiţii pentru pregătirea la cele mai înalte standarde a personalului care execută misiuni de cercetare şi evaluare CBRN, stingere de incendii, acordare de prim-ajutor calificat şi descarcerare, căutare şi salvare din medii ostile.

Şi aici vreau să menţionez un lucru, vorbim despre sute de salvatori care se vor pregăti în acest centru în următorii doi, trei ani.

Investiţia este de peste 27 de milioane de lei şi a fost derulată prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, Programul Operaţional Comun România – Ucraina 2014 – 2020 şi este o investiţie care creează o platformă de instruire specializată pentru salvatorii români şi pentru prietenii noştri ucraineni”, a declarat Lucian Bode marţi, 14 martie.

Lucian Bode: Ultimele misiuni majore în care au fost implicaţi salvatorii români au arătat cât de importantă este cooperarea, atât la nivel intern, cât şi internaţional

Ministrul de Interne a subliniat din nou importanţa colaborării internaţionale în acest caz, oferind drept exemplu intervenţiile de după cutremurul din Turcia sau acţiunile pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina.

„Dacă avem salvatori bine pregătiţi, avem şi comunităţi sigure şi avem comunităţi protejate. Multitudinea de provocări cu care ne confruntăm în domeniul situaţiilor de urgenţă ne obligă să ne adaptăm şi să consolidăm capacitatea de intervenţie a serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Nivelul de instruire este de cele mai multe ori decisiv în gestionarea situaţiilor de criză atunci când reacţia trebuie să fie rapidă şi perfect adaptată provocărilor libere. Într-o situaţie de urgenţă, nu este timp pentru ezitări, nu este loc de greşeli, pentru că preţul poate fi extrem de scump.

Ultimele misiuni majore în care au fost implicaţi salvatorii români, precum intervenţiile de căutare-salvare din Turcia şi acţiunile pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, au arătat cât de importantă este cooperarea, atât la nivel intern, cât şi internaţional”, a indicat Lucian Bode.

Raed Arafat: Fără instruire şi fără pregătire continuă, degeaba cumpărăm echipamente, degeaba avem personal, pentru că vom eşua la intervenţii

La rândul său, Raed Arafat a vorbit despre planurile autorităţilor din România, care, cu ajutorul banilor europeni, plănuiesc să înfiinţeze sau să ridice nivelul centrelor de pregătire pentru salvatori din ţara noastră.

„Pentru România acest proiect este de importanţă zonală, este asemănător, dar cu diferenţe de centrul care a fost inaugurat acum câteva săptămâni de domnul ministru la Iaşi, dar ambele centre au demonstrat ce înseamnă să utilizăm fondurile europene în mod corect, în mod eficient şi să venim în sprijinul forţelor noastre de intervenţie şi a forţelor vecinilor noştri de intervenţie şi vorbim aici de Republica Moldova şi de Ucraina, pe partea de instruire.

Fără instruire şi fără pregătire continuă, degeaba cumpărăm echipamente, degeaba avem personal, pentru că vom eşua la intervenţii dacă oamenii noştri nu sunt pregătiţi corect. De aceea, centrele de pregătire pe care le înfiinţăm şi care sunt gândite pe regiuni şi pe specificităţi diferite şi unde ţintim clar fondurile europene pentru ele, ele fac diferenţa.

Nu vorbim de formarea o dată, vorbim de formarea continuă a personalului nostru, vorbim de cursuri care se fac modular, de oameni care vin, participă la module de cursuri care durează câteva zile, o săptămână, dar merg înapoi acasă cu informaţii noi sau cu informaţiile care le-au avut, reîmprospătate.

Planul nostru în următoarea perioadă cu fondurile europene este unul ambiţios. Vorbim de Centrul de pregătire a Scafandrilor de la Constanţa, vorbim de Centrul de Pregătire pentru Intervenţii la Dezastre şi CBRN pe linie medicală la Mureş şi vorbim de ridicarea nivelului de pregătire la Şcoala de Subofiţeri Pompieri de la Boldeşti, toate prin accesarea fondurilor europene pentru următoarea perioadă de finanţare”, a declarat Raed Arafat.