Inventatorul bateriilor litiu-ion, John Goodenough, în vârstă de 94 de ani, a ajuns la o nouă descoperire importantă – bateria din sticlă, cu care se poate îmbunătăți în mod semnificativ problema stocării energiei electrice. Invenţia lui Goodenough a atras atenția giganților din sectorul tehnologiei.
Erik Schmidt, directorul companiei Alphabet din Google, a declarat pe Twitter că Goodenough a dezvoltat primele celule de baterii, care sunt complet solide, şi susţine că bateriile de sticlă au o densitate de energie de trei ori mai mare decât cele de litiu-ion şi pot fi făcute numai din sticlă.
Ele pot stoca și transfera energie la temperaturi mai mici decât bateria litiu-ion, și pot fi făcute din sodiu, element care pe Pământ se găseşte din abundenţă. Reamintim că pentru comercializarea bateriilor de litiu-ion a fost nevoie de 11 ani. „Noi credem că descoperirea noastră rezolvă multe din problemele inerente ale bateriilor de astăzi”, a declarat Goodenough.RADOR