SKIN, unic importator Nikon în România, anunţă lansarea aparatului foto Nikon D800, care este dotat cu un senzor Full Frame (FX) de 36,3MP, rezoluţia cea mai mare din lume pentru un aparat DSLR, precum şi cu mod de filmare Full HD.
Nikon D800 este un aparat foto dedicat mai ales fotografilor de studio, celor de peisaj şi videografilor, oferind rezoluţia şi detaliile unui aparat în format mediu, dar pastrând versatilitatea şi agilitatea unui aparat DSLR. Senzorul CMOS în format FX de 36,3MP permite redarea unor detalii şi nuanţe foarte clare, fiind obţinute imagini de o calitate remarcabilă cu un nivel redus de zgomot şi un interval dinamic mare, cu sistem de conversie de la analog la digital (A/D) pe 14 biţi şi raport ridicat semnal-zgomot.
Intervalul ISO de la 100 la 6.400, cu posibilitate de extindere până la 25.600 si 50, stabileşte noi standarde în materie de rezoluţie pentru aparatele DSLR. Sistemele inteligente de reducere a zgomotului îl gestionează fără a sacrifica detaliile fine, indiferent de condiţiile de luminozitate.
Filmarea se poate realiza în format Full HD la 30fps, dar şi HD la 60fps. Alături de intrarea pentru microfon stereo extern, ieşirea audio pentru căşti permite reglarea fină a canalul audio pentru a-l izola, atât înainte, cât şi în timpul înregistrarii.
Corpul lui Nikon D800 este construit din magneziu, fiind rezistent la intemperii şi la praf, şi are o greutate cu aproximativ 10% mai mică decat D700. Obturatorul a fost testat la 200.000 de cicluri, iar bateria oferă o autonomie de aproximativ 850 de cadre sau 60 de minute de filmare. Stocarea imaginilor şi filmelor se realizează pe oricare dintre cele două tipuri de card compatibile: CF si SD, iar conectarea la calculator se realizează prin portul USB 3.0.
Nikon D800 va fi disponibil în România după jumătatea lunii martie.