Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat luni, la Tokyo lansarea unui nou parteneriat economic în Asia-Pacific. Acest Cadru economic pentru Indopacific, care reunește pentru început 13 ţări, este „destinat” eşecului, potrivit Chinei.
Este un proiect pe care China nu îl vede cu ochi buni: preşedintele american, Joe Biden, a anunţat luni, 23 mai, la Tokyo, lansarea unui nou parteneriat economic în Asia-Pacific cu primele 13 ţări participante, printre care Statele Unite şi Japonia, notează France 24.
Cadrul economic pentru Indopacific (Indo-Pacific Economic Framework, Ipef) nu este un acord de liber schimb, ci prevede mai multă integrare între membrii săi în patru domenii cheie: economia digitală, lanţurile de aprovizionare, energiile verzi şi lupta împotriva corupţiei.
„Este un angajament pentru a lucra cu prietenii noştri apropiaţi şi parteneri în regiune pe provocările care sunt cele mai importante pentru a asigura competitivitatea economică în secolul al XXI-lea”, a adăugat preşedintele american.
IPEF cuprinde iniţial 13 ţări: Statele Unite, Japonia, India şi Australia – cele patru state care compun formatul diplomatic „Quad” care se va întruni marţi la Tokyo – precum şi Brunei, Coreea de Sud, Indonezia, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda şi Vietnam.
„Împărtăşim un angajament pentru o regiune indopacifică liberă, deschisă, echitabilă, inclusivă, interconectată, rezilientă, sigură şi prosperă”, au declarat într-un comunicat comun aceste ţări care reprezintă împreună circa 40% din PIB-ul mondial.
În calitate de „platformă deschisă, IPEF ar putea primi alte ţări în final, a precizat Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă.
Un proiect „destinat” eşecului, potrivit Beijingului
Această iniţiativă americană pare clar destinată să dea în Asia-PAcific o alternativă la China, a doua putere economică mondială cu influenţă tot mai mare în regiune.
Jake Sullivan a asigurat că este o „platformă deschisă”, deorece este concepută şi definită ca atare, dar Beijingul se simte deliberat exclus şi a anunţat-o foarte clar.
Washingtonul caută „să formeze mici clici în numele libertăţii şi deschiderii” sperând „să contracareze China”, a criticat de duminică ministul chinez al afacerilor externe, Wang Yi, care consideră proiectul american „destinat” eşecului.
Sub Donald Trump, predecesorul lui Joe Biden la Casa Albă, Statele Unite s-au retras în 2017 din Parteneriatul transpacific (TPP), un mare acord multilateral de liber-schimb care a făcut obiectul unui nou tratat în 2018 fără Washington.
Joe Biden a lăsat de asemenea să se înţeleagă că nu are nicio intenţie să relanseze mari acorduri de liber-schimb, faţă de o opinie publică americană care vede în majoritate aceste tratate ca pe o ameninţare pentru locurile de muncă din Statele Unite.
Totuşi, salutând IPEF, prim-ministrul japonez, Fumio Kishida, a repetat luni dorinţa Japoniei de a vedea Statele Unite alăturându-se în final succesorului TPP.
IPEF estre bine văzut de mediile de afaceri din Asia-Pacific, care „caută din ce în ce mai mult alternative la China”, a asigurat seretarul american pentru Comerţ, Gina Raimondo.
Un partenariat fără Taiwan
Diverşi experţi consultaţi de AFP au totuşi dubii deocamdată.
IPEF „pare să se sprijine pe demonstraţia că Statele Unite au fost o forţă de stabilitate în regiune după Al Doilea Război Mondial şi că acest lucru justifică o aliniere la poziţia lor pe chestiuni regionale”, a estimat Robert Carnell, economist-şef în Asia-Pacific în cadrul băncii neerlandeze ING.
Dar ţările emergente din regiune ar putea fi mai puţin sensibile la această moştenire istorică faţă de investiţiile chineze „pure şi dure”, a adăugat el.
Washingtonul încearcă „să semene zâzanie” cu IPEF. Dar în lipsa unui acord de liber-schimb, acest parteneriat riscă să fie „foarte moale”, cu atât mai mult cu cât multe ţări din Asia-PAcific nu vor să supere China, a apreciat Kazuhiro Maeshima, un specialist în politica americană la universitatea Sophia la Tokyo.
Ilustrând această linie fragilă, prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong, a salutat IPEF, un „semn preţios” după părerea lui, că administraţia Biden „înţelege importanţa diplomaţiei economice în Asia”, apreciind drept „pozitive” şi iniţiativele economice chineze în regiune, într-un interviu acordat cotidianului japonez „Nikkei” apărut luni.
Altă slabiciune aparentă a IPEF, lipsa notabilă a Taiwanului dintre ţările participante, deşi această insulă – pe care Beijingul ar vrea s-o vadă revenind sub conducerea ei – este un hub mondial al industriei de semiconductoare şi alte tehnologii cheie.
Washingtonul „vrea să-şi întărească parteneriatul strategic cu Taiwanul”, inclusiv în semiconductoare şi lanţuri de aprovizionare, dar acest lucru va avea loc „pe bază bilaterală”, a precizat Jake Sullivan.