"Ieri am lansat procedura specifică pentru construcţia celor patru corvete multifuncţionale, care se vor produce – aceasta este condiţia de bază – într-un şantier naval din România, prin transfer tehnologic, iar cu offset-ul de la cele patru corvete se vor moderniza cele două fregate pe care Marina Română le are de modernizat", a spus Potrivit acestuia, procedura a fost afişată pe site-ul Romtehnica.
Conform Agerpres, Fifor a subliniat că şi modernizarea celor două fregate achiziţionate de la britanici, cu offset-ul de la corvete, se va face tot într-un şantier din România. "Dorim să întoarcem în industria naţională de apărare cât mai mult din acest 2% pe care îl avem alocat", a menţionat ministrul.
Ministrul Apărării Naţionale a efectuat, vineri, o vizită de lucru la sediul Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" din Bistriţa, care în luna iulie urmează să trimită aproximativ 470 de militari într-o misiune în Afganistan.
Mihai Fifor a fost însoţit de şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ovidiu Uifăleanu, şi de comandantul Diviziei 4 Infanterie "Gemina", generalul de brigadă Virgil Ovidiu Pop.