Jandarmeria Română informează că jandarmii au fost prezenți, așa cum prevede legea, pentru a asigura ordinea publică, fiind vorba de o adunare de persoane, indiferent de natura și contextul acesteia.
„Am fost prezenți, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea eventualelor incidente și limitarea efectelor adunării publice asupra căilor de comunicații, ținându-se cont de faptul că trebuie înlesnită circulația Ambulanței, Pompierilor și altor forțe care acționează în regim de urgență.
Forțele de ordine au fost în permanentă legătură cu organizatorii evenimentului, care au luat măsuri pentru respectarea legii și recomandărilor Jandarmeriei.
Au fost folosite mijloacele de protecție individuală de către participanții la eveniment.
Persoanele participante au fost dispuse în grupuri, pentru a limita expunerea”, a comunicat Jandarmeria București.
Totodată, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei. De asemenea a fost încercată sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat măsurile de protecție în contextul epidemiei, mai arată sursa citată.
Băsescu, nemulțumit de această decizie
Șeful statului a răbufnit după ce Marcel Vela a „umilit” jandarmeria română trimițând un număr generos de persoane pe teren.
„Erau suficienţi câţiva ofiţeri de poliţie introduşi în mulţime şi pe lângă cei apropiaţi mortului pentru a sesiza imediat orice risc.
S-ar fi evitat umilirea poliţiei şi a jandarmeriei puse să participe îndure cu stoicism priveghiul unui interlop. În regia lui Marcel Vela, moartea uni interlop a devenit eveniment national. Oare de unde atâta tupeu la un vremelnic ministru?
PS – Vreau să cred că în seara aceasta nu va ieşi Marcel Vela îmbrăcat în „jacă” de aviator să ne spună că a avut informaţii că urma să fie o cuţităreală generală, drept pentru care a mobilizat puhoi de jandarmi, poliţişti şi mascaţi”, scrie Băsescu.