Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a oprit luni, începând cu ora 9.30, în mod controlat, Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă, informează compania, citată de Agerpres.
Reactorul Unităţii 2 a fost oprit pentru repararea unei scăpări de apă demineralizată care nu permite funcţionarea, în continuare, în condiţii optime, a unităţii.
Toate sistemele cu funcţie de securitate nucleară ale centralei funcţionează conform proiectului, iar personalul a respectat întocmai procedurile specifice pentru astfel de situaţii.
Repornirea unităţii şi sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc dupa finalizarea reparaţiilor şi respectiv după efectuarea testelor care se impun în astfel de situaţii, în conformitate cu procedurile centralei.