Cutremur de proporții pentru toată Europa după imaginile apărute în urmă cu puțin timp cu cel mai mare dușman al lui Vladimir Putin. Acesta ar fi fost otrăvit, iar ultimele imagini apărute în spațiul public au îngrozit o lume întreagă.
Ultimele imagini difuzate de posturile de televiziune georgiene cu fostul şef de stat Mihail Saakaşvili au îngrozit toată Europa. Acesta apare în cursul unei audieri la tribunal extrem de slăbit, alimentând speculațiile cu privire la starea sănătăţii acestuia.
Ministrul de Externe al Ucrainei l-a chemat la consultări pe ambasadorul georgian în semn de protest, spunând că autoritățile georgiene își doresc cu adevărat ca Saakașvili „să moară”.
Mihail Saakaşvili a pierdut în greutate 60 de kg în închisoare
Mihail Saakaşvili a apărut, la această audiere prin videoconferinţă, cu faţa slăbită. În vârstă de 55 de ani, el şi-a ridicat tricoul şi şi-a arătat torsul, coastele şi abdomenul, potrivit acestor imagini.
”Un om absolut nevinovat este ţinut în detenţie”, a denunţat Mihail Saakaşvili, care este judecat de ”abuz de putere”, o acuzaţie pe care o respinge.
Medicii săi afirmă că Mihail Saakaşvili, un bărbat care cântărea 115 kilograme înainte de arestare, a pierdut în greutate 60 de kilograme în închisoare, a fost otrăvit cu metale grele, suferă de anorexie şi caşexie, a arătat AFP.
Este principala figură a opoziţiei actualului Guvern
Mihail Saakaşvili a condus Georgia în perioada 2004-2013 iar apoi s-a exilat apoi timp de opt ani în străinătate. El a fost arestat la întoarcerea în ţară, în 2021. În prezent, acesta reprezintă principala figură a opoziţiei actualului Guvern.
În urma unei greve a foamei de 50 de zile, în 2022, el a fost spitalizat, iar rarele sale apariţii publice la tribunal au relvat o deteriorare clară şi vizibilă a stării sănătăţii sale. Luni, în pofida slăbirii care s-a accentuat, el şi-a afişat combativitatea la tribunal.
”Să fiu pus în închisoare nu mă va frânge. Voi lua parte activ la politica georgiană”, a spus el.
Autorităţile georgiene susţin că Mihail Saakaşvili primeşte toate tratamentele medicale de care are nevoie în spitalul penitenciarului în care se află în continuare.
MAE ucrainean a cerut expulzarea ambasadorului Georgiei
Mulţi medici care l-au examinat pe Mihail Saakaşvili în ultimele luni, inclusiv specialişti americani, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de deteriorarea stării sănătăţii acestuia. Consiliul Europei (CoE) a îndemnat anul trecut la eliberarea lui Mihai Saakaşvili şi a anunţat că-l consideră un ”deţinut politic”. Amnesty International a catalogat tratamentul rezervat lui Mihail Saakaşvili drept o ”aparentă răzbunare politică”.
În replica la imaginile difuzate, ministrul de Externe al Ucrainei a anunțat chemarea ambasadorului Georgiei la Ministerul Afacerilor Externe, relatează Ukrainska Pravda. Șeful Ministerului Afacerilor Externe a explicat că, după apariție imaginilor de la audierea de astăzi, unde Saakaşvili are un aspect extrem de subnutrit și epuizat, „totul a ajuns la un punct de fierbere”, determinând Kievul să facă „un pas drastic, dar corect”.
„Când statul este nemulțumit de ceva, primul nivel de reacție este exprimarea unui protest. Al doilea nivel de reacție este rechemarea ambasadorului său pentru consultări”, a spus Kuleba. Potrivit lui Kuleba, autoritățile georgiene „își doresc cu adevărat ca (Saakașvili) să moară” din cauza urii personale și a răzbunării. În mesajul său video de noapte, Zelenski a cerut autorităților georgiene să-i permită lui Mihail Saakașvili să vină la Kiev pentru tratament medical, relatează Reuters.
Vladimir Putin ar fi dat ordinul să fie otrăvit?!
Amintim că la finalul anului trecut, Saakaşvili i-a trimis o scrisoare președintelui francez Emmanuel Macron din închisoare. Cunoscut ca un inamic al lui Vladimir Putin, acesta este închis la Tbilisi pentru o perioadă de șase ani. El i-a cerut ajutorul președintelui Franței, afirmând că ”am luptat toată viaţa pentru libertate şi reforme în Georgia şi Ucraina şi împotriva politicii imperialiste ruse.
Putin mă consideră unul dintre principalii săi duşmani. A promis public că mă va ucide (…). Am fost otrăvit în închisoare. Sunt pe moarte, nu mai am mult timp”, a comentat atunci.