Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a dat acordul cu privire la prelungirea termenului de cumpărare al dosarului de prezentare privind procesul de privatizare al Poștei Române de către potențialii investitori până pe 28 mai 2013.
Această decizie a venit ca urmare a solicitărilor transmise de administrațiile poștale și fondurile de investiții interesate să evalueze în detaliu oportunitatea investițională și potențialul de creștere al companiei. Data limita inițială pentru achiziționarea dosarului de prezentare a fost 11 aprilie 2013, de la sediul Ministerului pentru Societatea Informațională (MSI). In contextul nevoii de a răspunde pozitiv solicitărilor potențialilor investitori, termenul final al privatizării ar putea fi decalat cu o lună.
Privatizarea Poștei Române a suscitat un interes semnificativ atât în rândul administrațiilor poștale europene, cât și în rândul fondurilor de investiții și băncilor, cu linii specializate în zona serviciilor poștale și de telecomunicații. Consultantul de tranzacție, KPMG, a inițiat contacte cu investitori și a fost solicitat de către potențialii investitori pentru a furniza informații privitoare la procesul de privatizare și la criteriile de calificare pentru angrenarea în procesul de privatizare.
În stadiul actual al desfășurării procesului, pentru a maximiza potențialul comercial al tranzacției, numele investitorilor și stadiul discuțiilor pe care le avem cu aceștia vor rămâne confidențiale.
Odată cu parcurgerea stadiilor ulterioare ale privatizării, putem face cunoscute aceste informații și publicului larg. Etapele care urmează să se desfășoare în cadrul procesului de privatizare includ evaluarea și analiza potențialilor investitori, faza de negociere și selecție și deschiderea ofertelor, în trimestrul al doilea al acestui an.