Vaccinul experimental a fost administrat unui grup de 10 adulți cu vârste cuprinse între 56 şi 70 de ani, precum şi unui alt grup format tot din 10 persoane, dar cu vârste de peste 71 de ani.
Fiecărui participat la acest test clinic i-au fost administrate două doze de vaccin de 100 de micrograme, la un interval de 28 de zile între ele.
Potrivit laboratorului Moderna, participanţii la testul clinic au produs anticorpi neutralizanţi, despre care cercetătorii cred că sunt necesari pentru dezvoltarea imunităţii faţă de virusul SARS-CoV-2, precum şi celule imunitare T, de asemenea necesare.
Anticorpii observaţi la aceste două grupuri de voluntari au fost mai semnificativi decât cei dobândiţi de pacienţi care s-au recuperat în urma unei infecţii cu SARS-CoV-2, mai notează compania.
Efectele secundare ale vaccinului
Unii dintre participanţii la testul clinic au acuzat în urma injecţie stări de oboseală, dureri de cap sau frisoane, dar cele mai multe dintre simptome au dispărut după două zile.
În luna mai a acestui an, Compania Moderna a publicat datele preliminare ale studiului clinic iniţial care au relevat că vaccinul său experimental a produs anticorpi la 45 de voluntari adulţi sănătoşi, dar comunitatea ştiinţifică a avertizat de mai multe ori că acest eşantion de voluntari este redus şi efectele vaccinului ar putea fi diferite în cazul altor categorii de populaţie, cum ar fi vârstnicii, notează agerpres.ro.
Ce conține vaccinul
Vaccinul experimental conceput de Moderna conţine material genetic denumit ARN mesager, sau ARNm, despre care cercetătorii estimează că determină sistemul imunitar să lupte împotriva virusului.
Ultima fază a testelor clinice ale acestui vaccin au început în luna iulie a acestui an. Vaccinul Moderna este unul din cele şase semnalate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la începutul lunii august ca fiind cele mai avansate în procesul testelor clinice.
Va furniza 100 de milioane de doze de vaccin
La începutul lunii august, laboratorul Moderna a ajuns la un acord cu guvernul american pentru furnizarea a 100 de milioane de doze de vaccin în valoare de 1,5 miliarde de dolari, cu opţiunea achiziţiei a 400 de milioane de doze suplimentare.
Şi Comisia Europeană a anunţat cu câteva zile în urmă finalizarea negocierilor preliminare cu Moderna pentru achiziţia a cel puţin 80 de milioane de doze de vaccin, odată ce acesta îşi va fi demonstrat eficacitatea şi siguranţa.