A fost realizat primul Barometru al vieţii religioase din Romania. Datele vor fi prezentate în Aula Academiei Române

Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu

Primul Barometru al vieţii religioase din România este pentru prima oară când o cercetare sociologică amplă atinge acest subiect în ţara noastră. Când va avea loc evenimentul de prezentare?

Primul Barometru al vieţii religioase din România va fi prezentat miecuri, 16 decembrie, ora 10:00, în Aula Academiei Române şi va fi transmis on-line pe platforma privesc.eu.

Aceasta este prima cercetare sociologică amplă de acest fel din România, realizată de Centrul de Cercetări Sociologice LARICS, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

Iată şi câteva exemple din acest barometru. La întrebarea „Credeţi în Dumnezeu, indiferent de confesiune sau religie?”, 90,2% dintre cei intervievaţi au răspuns că „Da”, 5,7% au precizat că „Nu se poate răspunde aşa de simplu la această întrebare”, în timp ce doar 4% au răspuns „Nu”.

Întrebaţi despre modul în care Bisericile sau cultele sunt prezentate în presa din România, 46,5% dintre respondenţi au spus că Bisericile sunt prezentate mai degrabă negativ, 34,9% au optat pentru o prezentare mai degrabă pozitivă în presă, iar 18,6% au optat pentru varianta „Nu ştiu/Nu răspund”.

Oficialii care vor lua cuvântul la evenimentul din Aula Academiei Române vor fi:

  • Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române
  • Sergiu Nistor, consilier prezidenţial
  • Răzvan Teodorescu, vice-preşedinte al Academiei Române
  • Victor Voicu, vice-preşedinte al Academiei Române
  • Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte
  • Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române
  • Darie Cristea, director executiv al Centrului de Cercetări Sociologice LARICS (CSSL)

Sursa foto: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu