Vești bune la nivel național. În curând, România se va bucura de un nou drum expres. Autoritățile locale anunță semnarea contractului privind studiul de fezabilitate pentru drumul expres Satu Mare – Baia Mare.
România va avea un nou drum expres. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, au dat marea veste.
Autoritățile locale anunță că, în cursul zilei de miercuri, a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului expres Satu Mare – Baia Mare.
Cei doi preşedinţi de Consilii Judeţene au fost cei care au dat undă verde contractului necesar pentru demararea studiului de fezabilitate privind Drumul Expres Satu Mare – Baia Mare.
În ceea ce privește valoarea contractului de prestări servicii, acesta se ridică la 5.990.525 de lei. De cealaltă parte, durata de execuție a contractului de prestări servicii este de 24 luni, anunță sursele citate.
Valoarea estimativă a investiției este de 308,3 milioane de euro
În momentul în care studiul de fezabilitatea va fi încheiat, de abia apoi va putea începe și procedura de proiectare cu execuție a proiectului. Sursele citate spun că termenul estimat de finalizare a acestui obiectiv de investiții este august 2026, iar investiția este realizată în colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Menționăm faptul că potrivit datelor existente până acum, drumul expres Satu Mare – Baia Mare va avea o lungime de 55,56 de kilometri, iar valoarea totală estimată a investiției este de 308,3 milioane de euro.
Referitor la finanțarea investiției, aceasta va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, mai spun autoritățile locale.
Amintim faptul că primul sector de drum expres din România s-a deschis în luna aprilie a acestui an. Este vorba despre lotul 1, tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti (DEx 12).
Primul drum expres din România s-a deschis în aprilie
„Lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme faţă de termenul contractual. Cu o lungime de 18,5 km (Robăneşti – Piatra-Olt), acest lot al DEx 12 va asigura şi ocolirea oraşului Balş. Evitarea tranzitării localităţii va scurta timpul de deplasare pe relaţia Craiova, va elimina aglomeraţia din oraş şi va creşte gradul de siguranţă rutieră în zonă”, anunța Sorin Grindeanu la acel moment.
Totodată, ministrul Transporturilor mai preciza atunci că în luna iunie a acestui an ar urma să fie deschisă și circulația pe lotul 2 al drumului expres, între Piatra – Olt şi Valea Mare, pe distanţa de 21,35 km.
„Acest lot va asigura ocolirea municipiului Slatina, unde la ora actuală traficul rutier provoacă ambuteiaje şi disconfort”, a adăugat acesta.