În cursul zilei de sâmbătă, 22 aprilie, a fost semnat un memoradum de colaborare între instituțiile din România și Chile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență.
Memorandumul a fost semnat de față cu președintele Klaus Iohannis și cu omologul spu chilian, Gabriel Boric. Documentul a fost semnat, în ceea ce privește țara noastră, de către șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Evenimentul a avut loc la Palatul La Moneda din Santiago de Chile.
Președintele Klaus Iohannis a făcut o contribuție importantă la Muzeul Memoriei și Drepturilor Omului din Santiago
Aflat în Chile, președintele Klaus Iohannis a adus o contribuție valoroasă la Muzeul Memoriei și Drepturilor Omului din Santiago, donând un set de arhive diplomatice legate de salvarea a numeroși evrei de către consulul chilian Samuel del Campo, care a fost la București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
De asemenea, a furnizat copii ale unor documente asociate cu refugiații chilieni care s-au refugiat în România în urma loviturii de stat din 1973. Președintele Iohannis se află în prezent într-un turneu oficial în America de Sud, iar sâmbătă va vizita Chile, a doua etapă a călătoriei sale, care se va încheia pe 26 aprilie.
Cooperarea dintre România și Chile se va dezvolta
Președintele Klaus Iohannis a dezvăluit la sfârșitul săptămânii trecute că el și președintele chilian Gabriel Boric au convenit de comun acord să extindă cooperarea dintre România și Chile într-o serie de domenii, cum ar fi comerțul, investițiile, energia verde, protecția mediului, schimbările climatice, protecția civilă, educația, cultura, cercetarea, inovarea și digitalizarea.
„Există perspective promiţătoare de extindere a relaţiilor noastre bilaterale pe multiple planuri şi am convenit ca în perioada următoare să dezvoltăm cooperarea în domenii importante atât pentru România, cât şi pentru Chile. Mă refer la dezvoltarea schimburilor comerciale şi a investiţiilor, la energie verde, mediu şi schimbări climatice, la protecţie civilă, educaţie, cultură, cercetare, inovare şi digitalizare. Am convingerea că vom continua să lucrăm împreună pentru a încuraja oamenii de afaceri din Chile şi din România să demareze proiecte comune atât în plan bilateral, cât şi pe pieţe terţe”, a spus şeful statului, la Palatul La Moneda, după întrevederea cu omologul său chilian, Gabriel Boric.
Președintele Iohannis a subliniat, de asemenea, încurajarea parteneriatelor între autoritățile locale din România și Chile. El a mai menționat că Chile este unul dintre aliații de lungă durată ai României în regiunea Americii Latine, cu un potențial economic semnificativ. În plus, a subliniat că anul 2025 va marca un secol de relații bilaterale între cele două țări.