Ministerul Culturii și Politicii Informaționale de la Kiev a anunțat, sâmbătă, 15 octombrie, că forțele de ordine ruse l-au împușcat pe Iuri Kerpatenko, dirijorul-șef la Teatrul Muzical-Dramatic „Mikola Kuliş” din Herson, după ce a refuzat să coopereze cu ocupanții ruși.

Regiunea Herson a fost recent anexată de către autoritățile de la Moscova la Rusia, în urma desfășurării referendumurilor din zonă, despre care comunitatea internațională a declarat că acestea au fost manipulate.

Dirijorul Iuri Kerpatenko a fost omorât de militarii ruşi chiar în propria locuinţă

Conform precizărilor presei locale, înainte de Ziua Internațională a Muzicii, care a fost marcată pe 1 octombrie, ocupanții şi colaboraţioniştii din cadrul filarmonicii au planificat desfășurarea unui concert la Herson cu participarea Orchestrei de Cameră „Ghilea”.

În acest concert, ocupanții și-au dorit să demonstreze „restabilirea vieții pașnice” în Herson. Cu toate acestea, dirijorul orchestrei, Iuri Kerpatenko, a refuzat categoric să colaboreze cu forțele ruse. Ulterior, dirijorul a fost omorât de soldații ruşi chiar în propria locuinţă.

Iuri Kerpatenko a activat în cadrul Filarmonicii Regionale din Herson din anul 2000. Ulterior, în 2004, acesta a devenit dirijor-șef al Teatrului Muzical-Dramatic „Mikola Kuliş”, iar de atunci a condus Orchestra de Cameră „Ghilea”. După declanșarea invaziei militare ruse în Ucraina din 24 februarie 2022, dirijorul Iuri Kerpatenko şi-a demonstrat în mod public poziția civică și a refuzat să părăsească Hersonul ocupat de ruşi.

La începutul lunii septembrie, armata ucraineană a lansat o contraofensivă în Herson

Conform surselor de la Washington, președintele rus Vladimir Putin ar fi refuzat ca trupele ruse să se retragă din Herson, acolo unde ucrainenii au lansat o contraofensivă la începutul lunii.

Potrivit oficialilor americani, Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să nu să se retragă din Herson, chiar dacă aceasta a pierdut terenul în fața forțelor ucrainene încă de la începutul lunii septembrie. Herson este ultima capitală regională ucraineană aflată sub controlul rus, a relatat Le Monde.

Retragerea trupelor ruse din regiunea Herson i-ar ajuta pe ruși să-și păstreze resursele umane și echipamentele de luptă, a informat cotidianul. Însă avansarea lor împotriva armatei ucrainene ar fi un alt eșec în războiul ruso-ucrainean care durează deja de 8 luni. Vladimir Putin totuși a luat decizii rigide în acest sens și a ordonat forțelor să rămână pe poziții.