Americanii au ucis pe loc un lider de temut. Este vorba de șeful ISIS în estul Siriei. Totul s-a petrecut după ce aviaţia SUA a efectuat un atac cu drone în data de 7 iulie.
Statele Unite au anunţat că l-a ucis într-un atac pe un lider ISIS în estul Siriei. Aviaţia americană a efectuat un atac cu drone în data de 7 iulie, care l-a ucis pe un lider ISIS în estul Siriei. Anunțul a fost făcut de duminică CENTCOM, Comandamentul Central al SUA.
CENTCOM precizează că în atac au fost folosite aceleaşi drone MQ-9 care „ceva mai devreme în cursul zilei fuseseră hărţuite de avioane ruseşti într-o întâlnire care a durat aproape două ore”, se arată într-un comunicat.
Lovitura care a dus la moartea lui Usamah al-Muhajir
„Comandamentul central al SUA a efectuat o lovitură în Siria care a dus la moartea lui Usamah al-Muhajir, un lider al ISIS în estul Siriei”, spune comunicatul fără a oferi mai multe detalii despre al-Muhajir.
În ultimul an, Washingtonul şi-a intensificat raidurile şi operaţiunile împotriva suspecţilor ISIS în Siria, ucigând şi arestând diverşi lideri ai săi care s-au adăpostit în zonele aflate sub controlul rebelilor susţinuţi de Turcia, după ce grupul şi-a pierdut ultimul teritoriu pe care îl deţinea în Siria în 2019.
ISIS rămâne o ameninţare semnificativă în regiune
Campania condusă de SUA, care l-a ucis şi pe fostul şef al Statului Islamic, Abu Bakr al Baghdadi, cel care se declarase „califul tuturor musulmanilor”, i-a vizat de atunci pe liderii care i-au supravieţuit, mulţi dintre ei fiind suspectaţi că planificaseră atacuri în străinătate. Cu toate acestea, comandanţii militari americani spun că ISIS rămâne o ameninţare semnificativă în regiune, deşi capacităţile sale au fost degradate, posibilitatea de a-şi restabili reţeaua fiind slăbită.
Statul Islamic a controlat o treime din Irak şi Siria la apogeul său, în 2014. Deşi a fost învins în ambele ţări, militanţii săi continuă să conducă atacuri insurgente.
Operațiune militară condusă de SUA
În luna aprilie 2023, armata Statelor Unite ale Americii (SUA) a anunțat că a condus o operațiune militară în urma căreia unul dintre liderii grupării jihadiste ISIS în Siria a fost eliminat. Comandamentul Central al SUA, cunoscut și sub numele de CENTCOM, a precizat într-un comunicat de presă că liderul eliminat al grupării jihadiste ISIS în Siria era Khalid Aydd Ahmad al-Jabouri. Americanii spun că acesta este principalul organizator al atacurilor teroriste din Europa, însă și un lider importat al acestor structuri din Orientul Mijlociu.
Raportul ONU a mai afirmat că Statul Islamic și afiliații săi au reprezentat o amenințare semnificativă la adresa păcii și securității internaționale în a doua jumătate a anului 2022, care s-a intensificat în și în jurul zonelor de conflict în care a fost operațional.