Un fost prim-ministru al lui Vladimir Putin a părăsit Rusia. Un membru al partidului PARNAS informează că președintele formațiunii, fostul prim-ministru rus Mihail Kasyanov, a părăsit Rusia. Acesta se află în Europa, însă nu a dorit să dezvăluie locația exactă.
Un fost prim-ministru al lui Putin a părăsit Rusia: Sunt în Europa, dar nu dezvălui unde
Așadar, Konstantin Merzlikin, membru al biroului consiliului politic al PARNAS, a spus că fostul prim-ministru rus Mihail Kasyanov a părăsit țara. Informația a venit după ce politicianul a spus la mijlocul lunii mai că se află într-una dintre țările europene.
„El nu se află acum pe teritoriul Federației Ruse, dar nu știu unde este și când se va întoarce”, a declarat Merzlikin pentru agenția rusească RIA Novosti.
Totodată, Mihail Kasyanov a explicat într-un interviu acordat pentru DW că a părăsit țara după începerea operațiunii militare din Ucraina.
„Sunt în Europa, dar nu dezvălui unde, deși este ușor de calculat”, a spus Kasyanov.
Mihail Kasyanov, în vârstă de 64 de ani, a creat, împreună cu alți politicieni, un „comitet anti-război” format în străinătate. Acesta a fost prim-ministru în primul mandat al președintelui Vladimir Putin, în anii 2000-2004.
Starea lui Vladimir Putin devine un subiect de discuție intens discutat
În altă ordine de idei, amintim că starea de sănătate a președintelui din Rusia este un subiect de discuție intens discutat în cadrul administrației Biden, după ce serviciile de informații au prezentat la sfârșitul lunii mai un alt raport. Raportul clasificat al SUA arată că Putin pare să fi reapărut după ce a urmat un tratament în aprilie pentru cancer în stadiu avansat, au declarat trei lideri ai serviciilor de informații americane care au citit rapoartele.
Evaluările confirmă, de asemenea, că a existat o tentativă de asasinat asupra vieții lui Vladimir Putin în martie, spun oficialii.
Oficialii de rang înalt, care reprezintă trei agenții de informații distincte, CIA (Central Intelligence Agency), DNI (Director of National Intelligence) şi DIA (Defense Intelligence Agency), au mai dezvăluit că Vladimir Putin este tot mai imprevizibil și tot mai paranoic în ceea privește păstrarea puterii pe care o deține.
„Stăpânirea lui Putin este puternică, dar nu mai este absolută”, spune unul dintre ofițerii superiori de informații cu acces direct la rapoarte.
„Competiția în interiorul Kremlinului nu a fost niciodată mai intensă în timpul domniei sale, toată lumea simțind că sfârșitul este aproape.” a mai spus un ofițer.