Pe fondul apariției tulpinii Omicron, un cunoscut specialist român a venit cu mai multe explicații cu privire la transmisibilitatea acestuia și la capacitatea de a evita parțial anticorpii neutralizanți.
A ieșit la iveală adevărul despre tulpina Omicron. Prezintă un pericol mai mare decât de așteptam
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, medicul Emilian Popovici a explicat că toate mutațiile tulpinii Omicron sunt în atenția specialiștilor, precizând, de asemenea, ce s-a aflat până acum despre el.
Specialistul spune că SARS-CoV 2 are o capacitate ridicată de a produce noi variante, proprietate ce a fost observată încă de la începutul pandemiei. De asemenea, el a declarat pentru adevărul.ro că această proprietate a putut și observată și la tulpina Omicron.
”SARS CoV 2 are o capacitate foarte ridicată de a produce noi variante şi aceasta proprietate a virusului s-a observat încă de la începutul pandemiei asa cum se observa şi in prezent legat de subvariantele Omicron. Se pare că “rădăcina “ grupului de subvariante Omicron a apărut în luna martie 2021 ca un precursor al menţionatelor subvariante care de fapt sunt în număr de trei : B.A 1, B.A 2 şi B.A 3, care au 39 de mutaţii comune şi pe care le diferenţiază faptul ca B.A 1 are 20 de mutaţii adiţionale, B.A 2 are 27 de mutaţii adiţionale, iar B.A 3 are 13 mutaţii adiţionale”, spune dr. Emilian Popovici.
Subvarianta B.A 3 este în fază incipientă
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie spune că dintre cele 39 de mutații alte tulpinii Omicron, majoritatea au fost localizate la nivelul proteinei Spike, ceea ce justifică transmisibilitatea crescută și capacitatea de a evita parțial anticorpii neutralizanți.
”Toate aceste subvariante se caracterizează prin transmisibilitate foarte crescută, dar printr-o patogenicitate (capacitate de a genera forme grave de boală) semnificativ mai scăzută faţă de variantele precedente. Varianta B.A 1 a fost detectată în majoritatea ţărilor lumii unde este şi dominantă , B.A 2 nu este încă atât de răspândită, dar a devenit dominantă faţă de B.A 1 în Danemarca, Nepal şi Filipine, iar B.A 3 încă este într-o fază incipientă de răspândire”, mai spune specialistul.
Vaccinarea este importantă
De asemenea, medicul Emilian Popovici a mai spus că toate subvariantele sunt sub investigare și că în perioada următoare vor apărea mai multe informații despre ele.
În plus, el a adus în discuție și Danemarca, una dintre țările în care varianta B.A 2 a devenit dominantă, și care a anunțat anularea restricțiilor de la 1 februarie.
”Toate aceste subvariante sunt sub investigare şi cu siguranţă în perioada următoare vor apărea noi informaţii legate de ele. Cu toate cele menţionate anterior, Danemarca care este una dintre ţările în care B.A 2 a devenit dominantă, a anunţat prin vocea primului ministru Mette Frederiksen că deşi numărul de infecţii cauzate de B.A 2 este în creştere, pentru că numărul de internări şi numărul de decese nu s-au modificat semnificativ, Danemarca va putea renunţa la măsuri începând cu 1 februarie (…)
Este evident că se datorează faptului că 82% dintre danezi sunt vaccinaţi complet cu 2 doze de vaccin, iar 50% dintre aceştia au şi a 3-a doza booster! Iată că cei care au înţeles că vaccinarea este calea de a evita formele grave şi decesele, au o uşă destul de larg deschisă spre o viaţă normală sau oricum foarte apropiată de normalitate”, spune medicul.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie a adăugat că ”pentru cei care nu au înţeles acest lucru vom vedea ce va fi în perioada următoare. Oricum, în absenţa unei acoperiri vaccinale comparabile cu cea a danezilor, respectarea măsurilor de acum foarte cunoscute de populaţie rămâne de actualitate”.