A ieșit lumea în stradă pentru Liviu Dragnea! Super scandal în față la DNA. S-au bătut cu pumnii și picioarele

Liviu Dragnea DNA

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

A fost scandal mare, luni, la sediul DNA. Liviu Dragnea a fost chemat de procurori să dea explicaţii într-un alt dosar, însă, afară, susţinătorii şi contestatarii fostului lider social-democrat aproape că s-au luat la bătaie în plină stradă!

Liviu Dragnea a fost citat luni, 26 iulie, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Capitală, într-un alt dosar în care fostul preşedinte al PSD este cercetat de procurori.

Incidente la sediul DNA: pumni, picioare, lapte şi ouă între susţinătorii şi contestatarii lui Dragnea

În aşteptarea acestui moment, în faţa sediului DNA s-au adunat susţinători ai fostului lider PSD, dar şi critici ai acestuia. Inevitabil, spiritele s-au încins, iar forţele de ordine s-au văzut nevoite să intervină pentru a aplana conflictul.

Oamenii furioşi au aruncat cu lapte şi ouă unii în alţii şi chiar au început să-şi împartă pumni şi picioare, relatează Antena 3.

Un reporter şi un fotograf au fost şi ei vizaţi de agresiuni. De asemenea, un cameraman a fost lovit de un susţinător al lui Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

Jandarmii au intervenit rapid şi i-au legitimat pe cei agresivi, pentru a-i sancţiona contravenţional. Persoanele care au fost lovite spun că vor merge să depună plângere împotriva celor care i-au agresat.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Ce a spus Dragnea în faţa jurnaliştilor, la ieşirea de la DNA?

Liviu Dragnea a recunoscut că trăieşte în acest moment din salariu, în contextul sechestrului pe averea sa.

“Cu atâtea sechestre, mai aveţi din ce să trăiţi?”, l-a întrebat un reporter pe fostul lider PSD.

“Da, sigur, din salariu”, a răspuns Dragnea, care a reuşit cu greu să îşi facă loc printre susţinătorii şi contestatarii săi, aflaţi lângă sediul DNA, notează Agerpres.

“Sistemul ăsta ticălos și rezist nu se lasă! Teama de Dragnea transpiră prin toți porii lor”

Chemarea lui Dragnea la DNA a fost anunţată public de către unul dintre apropiaţii săi, Codrin Ştefănescu, pe pagina sa de Facebook, duminică după-amiaza.

“Vreau sā fac un anunț! Hārtuirea lui Liviu Dragnea continuā! Māine a fost convocat la DNA, exact la ora când medicii ii programaserā RMN-ul! Pe o chestie de procedurā la care, in mod legal, puteau participa doar avocații! Singuri, fārā el!

Dar sistemul āsta ticālos și rezist nu se lasā! Teama de Dragnea transpirā prin toți porii lor, frica de ceea ce au fācut i-a înnebunit pe toți! Abuzurile astea, in formā continuatā, dovada clarā a unor spaime imense. De care, intr-un viitor apropiat, știu și ei cā vor rāspunde! V-am anunțat ca sā știți cu toții ce se intâmplā!”, a scris Codrin Ştefănescu pe pagina sa de socializare.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, privind angajarea fictivă a două secretare din PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Joi, 15 iulie, Tribunalul Giurgiu a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Liviu Dragnea, care a putut părăsi astfel Penitenciarul Rahova după 2 ani şi 2 luni petrecute după gratii.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea