‘Festivalul este un eveniment-cheie în agenda culturală bucureşteană. Sunt onorat că ICR-ul marchează preşedinţia irlandeză a Uniunii Europene prin invitaţia pe care mi-a adresat-o de a vorbi. (…) În acest festival veţi viziona filme din 11 ţări care vor surprinde, vor nelinişti, vor provoca şi, sper eu, vor delecta’, a spus Oliver Grogan, ambasadorul Irlandei la Bucureşti, în deschiderea festivalului.
Potrivit preşedintelui Uniunii Cineaştilor din România, Laurenţiu Damian, conceptul festivalului, lansat în 1996, ‘Unitate prin diversitate’, a devenit deja o tradiţie.
‘Acest festival al filmului european în 1996 era un concept, adică Unitate prin diversitate şi Ziua Europei să fie marcată de diversitatea culturală a ţărilor componente ale Europei. Conceptul a devenit o tradiţie şi, practic, suntem la a 17-a ediţie’, a afirmat Laurenţiu Damian.
El a spus că la ediţia din acest an a festivalului ‘filmul documentar pătrunde şi în zona ficţiunii, oamenii au nevoie de adevăr, de personaje reale, de întâmplări reale, unele dramatice altele comice’, aducând în faţa cinefililor producţii interesante şi multipremiate la festivaluri de prestigiu.
‘Veţi vedea nişte filme foarte interesante, începând cu cel din această seară (n.r. – ‘Poliţistul’) şi terminând cu filmul care a primit lauri la Cannes, cel din ultima seară a festivalului. Dar veţi vedea şi nişte producţii mai interesante, aş spune eu chiar inedite. Este vorba de studenţii Universităţii de Artă, care propun film experimental, documentar, scurtmetraj’, a arătat Laurenţiu Damian.
Seara a continuat cu proiecţia filmului ‘Poliţistul’, în regia lui John Michael McDonagh, o comedie care a primit premiul pentru Cel mai bun film de debut în 2011 la Festivalul de Film de la Berlin.
În cea de-a doua zi a festivalului, la Cinema Studio vor putea fi urmărite filme ale studenţilor de la Universitatea Naţională de Artă, pelicula regizorului spaniol Ignacio Ferreras ‘Riduri’ şi filmul ‘Kotlovina’ în regia lui Tomislav Radic.
Cunoscutul cineast ucrainean Sergei Loznitsa, dublu selecţionat în Competiţia Festivalului de la Cannes, îşi va prezenta la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române lungmetrajul de debut, ‘Bucuria mea’ (Ucraina-Germania-Olanda, 2010) şi va răspunde la întrebările publicului. Invitat special al Festivalului Filmului European (9-11 mai, Cinema Studio şi Cinemateca Eforie), Sergei Loznitsa a acceptat invitaţia de a discuta cu spectatorii Cinematecii Române.
La Sala Union, tot de la ora 19,30, va fi prezentată în premieră al doilea – şi cel mai recent – lungmetraj de ficţiune al lui Sergei Loznitsa, ‘În ceaţă’ (Germania-Olanda-Belarus-Rusia-Letonia), distins cu prestigiosul premiu FIPRESCI (al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film) la ediţia din 2012 a Festivalului de la Cannes. Ambele filme au imaginea semnată de Oleg Mutu (singurul director de imagine care a participat în Competiţia canneză din 2012) şi îi oferă un rol important actorului Vlad Ivanov.
Regizorul Sergei Loznitsa va participa sâmbătă, în ultima zi a festivalului, şi la proiecţia de la Cinema Studio a filmului ‘În ceaţă’.
Accesul publicului la proiecţii este liber, în limita locurilor disponibile. Toate filmele sunt subtitrate în limba română.
Festivalul Filmului European 2013 este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme, Ambasada Croaţiei, Ambasada Finlandei, Ambasada Irlandei, Institutul Balassi – Centrul Cultural Maghiar, Ambasada Serbiei, Ambasada Slovaciei, Ambasada Spaniei, Ambasada Suediei, Festivalul Cinepolitica, Libra Film, Voodoo Films şi UNARTE.
Sursa: Agerpres
A început a XVII-a ediţie a Festivalului Filmului European
10 mai 2013, 09:05
Ultima modificare în 10 mai 2013, 12:05
Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Filmului European s-a deschis joi seară la Bucureşti cu comedia regizorului irlandez John Michael McDonagh 'Poliţistul'.
Etichete: festival,
film
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook