Zi decisivă în Statele Unite. A început al doilea proces de impeachement al fostului președinte american, Donald Trump. Cum se desfășoară procesul și ce acuzații i se aduc fostului lider al SUA?
Donald Trump este din nou în centrul atenției în Statele Unite. Potrivit Reuters, Senatul american a început marţi al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump.
În acest proces, Donald Trump se află sub acuzaţia că a incitat la violenţele soldate cu morţi de la Capitoliu de pe 6 ianuarie, informează Agerpres.
În ceea ce privește desfășurarea activității de marți, potrivit sursei citate, procesul istoric al fostului preşedinte republican a început într-o ambianţă solemnă, aleşii democraţi însărcinaţi cu acuzarea traversând în tăcere până la Senat culoarele Capitoliului, sediul Congresului luat cu asalt de susţinătorii lui Trump pe 6 ianuarie, provocând haos şi evacuarea congresmenilor.
Spre deosebire de alte procese, de această dată, situaţia este inedită. Cei 100 de senatori care fac oficiul de juraţi au fost de asemenea martori şi victime ale atacului. După o rugăciune, senatorii au luat loc pe scaune pentru acest proces istoric.
Donald Trump, primul președinte american vizat de o procedură de destituire
De menționat este faptul că, este pentru prima dată când un fost preşedinte american este vizat de o procedură de destituire după ce a părăsit Casa Albă. Pe 13 ianuarie, magnatul imobiliarelor a devenit primul preşedinte vizat de două ori de o pune sub acuzare de către Camera Reprezentanţilor, de această dată pentru „incitare la insurecţie”.
„Senatul se întruneşte ca tribunal de impeachment”, a spus senatorul democrat Patrick Leahy, care prezidează asupra procedurii.
În prezent, procesul se desfăşoară în condiţii extraordinare de securitate în jurul Capitoliului, inclusiv forţe de securitate înarmate şi un perimetru de garduri şi sârmă ghimpată.
În ceea ce privește legalitatea procesului, majoritatea experţilor în Constituţie sunt de părere că procesul este legitim, chiar dacă nu se poate încheia cu destituirea lui Trump – pentru că evaluează fapte care s-au produs atunci când republicanul era încă preşedinte.
„Nu există o ‘excepţie pentru ianuarie’ în Constituţie, care să le permită preşedinţilor să abuzeze de putere în ultimele zile (de mandat) fără a da socoteală”, au apreciat cei nouă congresmeni democraţi, desemnaţi procurori în procesul de impeachment, într-un document datat 8 februarie.
Însă într-un vot asemănător care a avut loc la 26 ianuarie, doar cinci din cei 50 de republicani din Senat au votat în favoarea constituţionalităţii procesului, ceea ce anticipează o achitare a lui Trump, dat fiind că este nevoie ca, în afară de cei 50 de congresmeni democraţi, cel puţin 17 congresmeni republicani să voteze în favoarea condamnării lui Trump.