Mai exact, este vorba despre propagandistul TV, Vladimir Soloviov, care le-a transmis rușilor că Rusia ar trebui să vizeze țările occidentale pentru a împiedica NATO să mai trimită provizii în Ucraina.

Astfel de livrări ar trebui să reprezinte o „linie roșie”

Declarație vine în contextul în care Marea Britanie este gata să furnizeze tancuri de luptă Challenger II Kievului, în prima mișcare de acest fel de la începutul războiului. De asemenea, Franța trimite vehicule de recunoaștere franceze AMX-10, Germania trimite 40 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder, iar SUA promite 50 de vehicule de luptă M2 Bradley.

„Există un al treilea război mondial la scară largă. Noi nu lovim teritoriul țărilor NATO, pentru că atunci NATO va interveni”, dar astfel de livrări ar trebui să reprezinte o „linie roșie” pentru Putin, a declarat acesta, potrivit Mirror.

Orice obiectiv militar din Franța, Polonia și Marea Britanie sunt ținte legitime

Despre Vladimir Soloviov se spune că liderul de la Kremlin îl urmărește cu aviditate la televiziunea de stat. El a lăsat să se înțeleagă că, dacă Rusia nu acționează cu lovituri preventive asupra acestor trei țări NATO, riscă să fie invadată de tancuri și vehicule blindate occidentale.

„Acum vin tancuri … Nu contează cât de multe dă Marea Britanie, pentru noi, linia roșie ar trebui să fie simplă. Franța a dat ceea ce ei numesc tancuri pe roți … Polonia a luat o decizie, Marea Britanie a luat o decizie.

Prin urmare, orice obiectiv militar de pe teritoriul Franței, Poloniei și Marii Britanii sunt ținte legitime pentru noi să le lovim. Trebuie să oficializăm … Dacă nu este necesar, atunci nu cu o armă nucleară și dacă este necesar, atunci putem folosi arme nucleare tactice.

Sau ar trebui să așteptăm până când sute, mii de tancuri vor apărea pe teritoriul nostru?”, a mai spus propagandistul Kremlinului.

Livrarea de tancuri a creat nervozitate la Kremlin

Declarația sa vine în condițiile în care nervozitatea Kremlinului pe acest subiect este deja evidentă. Săptămâna aceasta, fostul președinte Dmitri Medvedev, un alt apropiat al lui Putin, a dat citire unor acte de revoltă către producătorii de armament din Rusia, amenințându-i cu până la zece ani de închisoare dacă nu reușesc să furnizeze mai multă putere de foc în prima linie.

Actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, Medvedev a lansat amenințarea în timp ce inspecta o uzină de reparații pentru vehicule blindate din Sankt Petersburg.

„Sarcinile de aici sunt evidente și trebuie abordate cu promptitudine, nepermițând în niciun caz întreruperea termenelor aprobate”, a declarat Medvedev, citind dintr-un scenariu pregătit.

Producătorii ruși de armament, amenințați cu închisoarea

În același timp el a criticat eșecurile în ceea ce privește furnizarea la timp a echipamentelor militare.

„În cazul încălcărilor repetate, permiteți-mi să vă reamintesc că au fost introduse pedepse penale speciale în conformitate cu codul penal rus. Acestea sunt noile norme și nu au fost încă aplicate. Dar trebuie să înțelegeți că, dacă va fi necesar, vom fi forțați să le aplicăm”, a mai declarat fostul președinte rus.

Menționăm că, Vladimir Putin l-a însărcinat pe Medvedev cu accelerarea livrărilor de armament, dar la ultima sa încercare, atunci când s-a răstit la șeful celei mai mari fabrici de tancuri din Rusia în octombrie, nu a dat rezultatele scontate.