În România a început azi cel mai mare exercițiu NATO din ultimii 25 de ani la care vor lua parte 15.000 de militari din 17 state ale Alianței. Peste 1.000 de parașutiști americani, polonezi, olandezi, germani și români au aterizat azi pe aerodromul Bazei Aeriene din Boboc.
Pe timpul exercițiului Swift Response 21/Defender Europe 21, care se desfășoară în perioada 1 – 15 mai, Divizia 82 Aeropurtată americană (82nd Airborne Division) va executa trei operații aeropurtate multinaționale pentru a demonstra capacitatea strategică de reacție, interoperabilitatea și determinarea de a sprijini Alianța Nord-Atlantică.
În acest context, aproximativ 7.000 de parașutiști militari din Divizia 82 Aeropurtată a SUA și Brigada 6 Aeropurtată din Polonia, precum și din alte nouă state, vor executa operații de tip Joint Forcible Entry în Estonia, Lituania și România. Divizia americană va conduce aceste operații prin structuri de comandă înaintate dispuse în România (Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu și Baza Aeriană Boboc).
Punctul de greutate, în România, este reprezentat de Brigada 6 Aeropurtată poloneză, care va executa, în data de 10 mai, în Boboc, operații Joint Forcible Entry cu trei batalioane multinaționale. Din organica brigăzii va face parte și o subunitate românească, generată de Batalionul 495 Parașutiști „Căpitan Ștefan Șoverth”
„Toți miltiarii au ajuns la sol fără probleme, urmează să intre în următoarea etapă a exercițiului, partea de asalt a obietivului, în situație tactică, militarii sunt echipați cu containere, tot echipamentul și toată muniția pregatită pentru trei zile de luptă.”, a declarat Lt. col. George Miron, comandant batalion 495 parașutiști, potrivit Digi24.
Militarii trimiși de SUA în România vor urmări capacitatea de reacție a aliaților.
” O experiență incredibilă, am avut aliați din cinci națiuni diferite, români, germani, olandezi, polonezi, și noi. Am sărit, a fost o zi frumoasă, a fost ceva extraordinar și o oportunitate pentu noi.”, a declarat Col. Gil Fercuson, US Army.
” Armata României demonstrează că e în măsură să-și îndeplinească misiunea de apărare a țării, precum și obligațiile de securitate asumate în cadrul NATO, UE, și în cadrul parteneriatelor strategice. În actualul context de securitate, consolidarea cooperării în cadrul NATO este tot mai necesară.”, a subliniat Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării.
Klaus Iohannis pledează pentru o creștere a prezenței militare aliate
Klaus Iohannis a militat în cadrul Summitului B9 pentru o creștere a prezenței Alianței în regiune pentru a răspunde provocărilor de securitate.
„Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare și contribuie la menținerea unui accentuat climat de insecuritate. Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Așadar, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuția cu Președintele Biden – pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic.”, a declarat Klaus Iohannis.
Aliații vor sta în România toată luna, iar antrenamentele vor fi și pe uscat și pe apă.
Pe lângă miile de militari, aliații NATO adus în România și zeci de aeronave. SUA au venit cu elicoptere de atac și de transport, care vor fi folosite până la finalul lunii în toate exercițiile.
Marți începe un al doilea exercițiu de amploare, cu trageri reale, la Centrul de Luptă din Smârdan, județul Galați. Acesta are rolul de a verifica capacitățile comandanților de a conduce misiuni multinaționale.
Sursa foto: Dreamstime