În PSD și nu numai a început lupta pentru scaunul rămas liber după condamnarea lui Liviu Dragnea. Este vorba de postul de la Camera Deputaților
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis marţi să o susţină pe Carmen Mihălcescu pentru a fi preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor.
Potrivit unor surse din partid, Carmen Mihălcescu va fi susţinută pentru a conduce interimar Camera Deputaţilor până la alegerea unui preşedinte plin.
PSD urmează ca ulterior să ia o decizie cu privire la persoana care va fi susţinută pentru prima funcţie în Cameră. Carmen Mihălcescu este acum vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi deputat PSD.
Cei de la PNL vin cu propunerea ca Raluca Turcan să ocupe acest post iar USR îl vrea pe Stelian Ion.