Începe să se simtă disperarea în Rusia, care nu mai găseşte aşa usor militari pe care să-i trimită pe frontul din Ucraina!

Ruşii au ajuns să recruteze deţinuţii din închisori ca să-i trimită să lupte în Ucraina

Tocmai din acest motiv, celebrul grup Wagner, armata de mercenari a lui Vladimir Putin, are de gând să recruteze peste 1.500 de deţinuti din închisori, pentru a-i trimite să lupte.

Problema este însă că nu prea au succes în acest demers, mulţi deţinuţi refuzând clar această propunere, afirmă un oficial american de la Pentagon, citat de agenţia Reuters.

Departamentul american al Apărării estimează că, de la debutul invaziei, Rusia ar fi pierdut circa 70.000-80.000 de soldaţi, fie că vorbim despre răniţi sau despre morţi.

„Din informațiile noastre, Wagner suferă pierderi grele în Ucraina, în special în rândul luptătorilor tineri și fără experiență”, a precizat oficialul american citat de Reuters, care a dorit să rămână anonim.

Evgheni Prigojin, cel supranumit „bucătarul lui Putin”, care este liderul grupului Wagner, a fost filmat recent mergând într-o închisoare din Rusia şi încercând să recruteze deţinuţi care să servească în armata rusă, în contextul războiului din Ucraina.

Şase luni alături de grupul Wagner şi devii om liber! Însă cine are de gând să dezerteze, va fi executat

În cazul în care el s-ar afla după gratii, ar „fi un vis” să se alăture grupului Wagner pentru „a plăti datoria față de Patria Mamă”, a explicat ulterior Evgheni Prigojin.

El a venit şi cu un mesaj dur adresat celor care se opun ideii ca mercenarii sau prizonierii să lupte pe frontul din Ucraina: „Fie e o companie militară privată cu deținuți, fie sunt copiii voștri. Voi decideți!”.

În acest moment, potrivit legii în vigoare în Federaţia Rusă, nu este permisă eliberarea deţinuţilor în schimbul serviciului militar sau activării ca mercenar. Cu toate acestea, Evgheni Prigojin i-a asigurat pe cei aflaţi în închisoarea pe care a vizitat-o că „nimeni nu se întoarce după gratii” dacă luptă cu gruparea Wagner.

„Dacă servești șase luni, ești liber”, a explicat „bucătarul lui Putin”. În acelaşi timp, el a tăiat din start şi orice idee privind dezertarea, care le-ar putea veni unora dintre deţinuţi: „Dacă ajungeți în Ucraina și decideți că nu este pentru voi, vă vom executa”.

Ministerul Apărării de la Londra atrăgea atenţia asupra acestui fenomen în luna iulie, precizând că Rusia trimite tot mai mulţi mercenari pe frontul ucrainean, semn că armata regulată a început să rămână fără militari.