Un proces împotriva lui Elon Musk a început marţi la San Francisco prin selectarea membrilor juriului, care urmează să decidă dacă CEO-ul Tesla şi Twitter a scris un tweet fraudulos în 2018 – în care afirma că vrea să scoată Tesla de pe bursă, mesaje care au făcut să fluctueze puternic valoarea acţiunilor timp de câteva zile – aşa cum îl acuză investitorii.

Ce acuzații i se aduc miliardarului american

Faptele au avut loc în 2018, când Elon Musk a scris că voia să scoată Tesla de pe bursă, iar apoi că avea finanţările necesare să facă acest lucru. Mesajele sale au făcut să oscileze puternic valoarea acţiunilor timp de câteva zile.

„Reclamanţii afirmă că aceste tweet-uri erau factual false şi au afectat în mod artificial cursul Tesla şi altor titluri”, rezumă judecătorul Edward Chen în faţa eventualilor juraţi.

Vineri, magistratul a refuzat să strămute procesul în Texas – statul în care Elon Musk a mutat sediul Tesla.

Apărarea sublinia atunci că miliardarul nu poate beneficia de un proces imparţial la San Francisco, acolo unde a cumpărat Twitter la sfârşitul lui octombrie şi că a fost amplu criticat din cauza deciziilor sale, începând cu politicile de moderare a conținuturilor şi până la concedieri în masă.

„În ultimele luni, presa locală a saturat acest district cu articole părtinitoare şi negative despre domnul Musk”, au acuzat avocaţii în această cerere, relatează AFP.

„Presa locală, spre deosebire de modul său obişnuit de a acoperi (planul social), i-a reproşat personal domnului Musk reducerile de posturi şi l-a acuzat inclusiv de încălcarea legii. Aleşi locali, inclusiv primarul din San Francisco, au participat la manifestaţii împotriva lui”, au acuzat ei.

Elon Musk se află pe lista martorilor

Edward Chen a apreciat, din contră, vineri, că un juriu imparţial poate fi alcătuit în oraşul californian. Procesul urmează să dureze trei săptămâni, iar Elon Musk se află pe lista martorilor. Într-o hotărâre precedentă în legătură cu acest caz, judecătorul a apreciat că faimosul tweet din 2018 poate fi considerat drept ”fals şi înşelător”.

Mesajele scurte ale patronului Tesla i-au adus deja numeroase probleme cu autorităţile.

„Jandarmul” bursier american SEC a depus o plângere la acea vreme, apreciind că Elon Musk nu a prezentat proba finanţării sale.

Autoritatea de reglementare i-a impus atunci să cedeze preşedinţia Consiliului de Administraţie al Tesla, să plătească o amendă în valoare de 25 de milioane de dolari şi a cerut ca tweeturile sale legate în mod direct de activitatea tesla să fie pre-aprobate de către un jurist competent.

Elon Musk a încercat în primăvară să invalideze această decizie, însă în zadar.