Protest major în centrul Capitalei. Taximetriştii protestează luni, cu sute de mașini, în Piaţa Constituţiei, împotriva proiectului de ordonanţă privind activitatea de ridesharing. Acestea cer modificarea legii taximetriei și nu o lege nouă de reglementare a ridesharingului.
Protestarii propun ca activitatea de transport alternativ cu un vehicul cu şofer ‘VTS’ să fie înscrisă în Legea 38 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, pentru a avea acelaşi reguli.
„Propunerea noastră ar fi următoarea: dacă avem o Lege 38 care reglementează foarte clar transportul din punctul A în punctul B, această activitate transport VTS este aceeaşi activitate. Luaţi legea 38, scrieţi pe ea VTS şi avem aceeaşi activitate cu aceleaşi reguli. Şi nu avem niciun fel de problemă. Chiar noi am cerut să fie reglementată, dar în niciun caz să fie această discrepanţă între activitatea autorizată de taxi şi această VTS. Nu este normal în momentul de faţă. Mai ales că prin acest proiect Guvernul recunoaşte că ştia de 4 ani de aceste venituri ilicite, fraudă fiscală, pentru că articolul 36 din această ordonanţă spune aşa: cei care sunt prinşi în această activitate la momentul Ordonanţei au termen încă 60 de zile să intre în legalitate. Adică hoţul a furat 4 ani şi îi mai dăm încă 60 de zile?”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
Acesta susţinea că, în jurul orei 9:30, la protest erau deja „peste 600 de maşini” şi sublinia că proiectul de lege privind activitatea de ridesharing creează diferenţe de la cer la pământ între cele două activităţi.
„Suntem peste 600 de maşini până acum. Avem pentru jumătate de platou aprobare, în faţa Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Dezvoltării. În primul rând, miniştrii declară fără discriminări. Adică vor fi acelaşi reguli, pentru că până la urmă este aceeaşi activitate, adică transport contra cost de la punctul A la punctul B. Vedem prin această Ordonanţă că sunt diferenţe mari, de la cer la pământ. Pentru unii se creează un paradis fiscal în România, pentru aceste entităţi, iar ceilalţi rămân în continuare fiscalizaţi, controlaţi, conform Legii 38. Şi vă dau câteva exemple. În primul rând vechimea maşinii. Nu se mai ţine cont de mediu, de descongestionarea traficului, vedem că vechimea maşinii este până la 15 ani. În activitatea de transport legalizat taxi este până în zece ani. La zece ani şi o lună ţi-a luat autorizaţia de taxi şi ţi-a anulat-o. Pe partea cealaltă, vedem că (…) această aplicaţie nu poate fi metrologizată şi nu scrie nicăieri cum va fi metrologizată această aplicaţie…Vedem tariful dinamic care creează clar confuzie, pentru că ajunge în unele ore ale zilei până la 30 de lei pe kilometru. Pe când, pe partea cealaltă, taximetriştii sunt blamaţi când cer cinci lei în plus”, a explicat Ştefănescu pentru Digi 24.
Protestul urmează să se încheie la ora 15:00, şi în Piaţa Constituţiei sunt aşteptate, conform organizatorilor, 800 de maşini.
Conform unui comunicat, taximetriştii, membri COTAR, cer autorităţilor să respecte legea şi în privinţa traficului de influenţă, „pentru că vedem cum se face lobby, fără niciun fel de problemă pentru cei care deja declară oficial – având funcţii publice importante – că intervin în influenţarea Legiuitorului, în favoarea firmelor beneficiare de schimbarea legislaţiei”.
Reprezentanţii COTAR semnalează că noul proiect de OUG pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. De asemenea, se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic – ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri.
„Se va admite tariful dinamic, ceea ce înseamnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber. În continuare, profitul direct al companiilor care pretind că fac ‘ridesharing’ va fi de 25 % în conturi din afara ţării, iar TVA-ul plătit pentru sumele încasate va fi de numai 9 % , cu toate că transportul se exercită pe teritoriul României. Prin acest proiect, Guvernul ne asigură că ştia că de 4 ani aceste companii fraudează bugetul de stat , încasând venituri ilicite. Pentru a muta atenţia tuturor de la adevărata schimbare pe care o va aduce acest OUG pentru care s-a făcut foarte mult lobby, s-a lansat, la finalul săptămânii trecute, ştirea falsă conform căreia taximetriştii vor protesta marţi împotriva trotinetelor electrice – ştire falsă preluată chiar de cele mai mari posturi TV din ţară. Aceasta este doar o altă manipulare specifică celor care până astăzi au demonizat breasla taximetriştilor, pe toate căile şi prin toate mijloacele, cu scopul de a-şi câştiga publicul de partea lor, cu orice preţ”, se menţionează în comunicatul COTAR.