În timp ce liberalii îi acuză pe cei din Guvern că se împrumută ca să majoreze pensiile, PSD, prin vocea unui ministru direct vizat, vine și atacă dur discursurile celor de la PNL.
O astfel de situație s-a întâmplat, în direct la o televiziune. Totul a început de la un comentariu a lui Ionel Dancă de la PNL care, după ce a salutat majorările pensiilor, a susținut că Executivul se împrumută masiv pentru aceste măsuri. „Ați descoperit soluții miraculoase”, a spus acesta.
Imediat a venit și atacul fulminat al lui Eugen Teodorovici, ministru al Finanțelor. El i-a spus lui Dancă să se „ia de mână cu domnul Cîțu”. Teodorovici i-a acuzat pe cei de la PNL de discursuri populiste.
Acuzațiile nu s-au oprit însă aici. El a spus că liberalii salută majorările, dar „populismul și ipocrizia din păcate se regăsesc la un nivel tot mai ridicat politic. În primul rând PNL nu a votat această lege. Românii trebuie să știe cine își asumă aplicarea acestei legi”, a precizat ministrul de Finanțe.
Întrebat dacă PSD ia în calcul tăierea pensiilor speciale, Teodorovici a replicat „Luăm în calcul absolut tot, inclusiv această variantă”.