A reînceput şcoala în România!
S-au deschis şcolile! Nu toţi elevii revin însă la cursuri de astăzi, 3 ianuarie
Zeci de mii de elevi s-au întors în sălile de clasă luni, 3 ianuarie. Este vorba, mai exact, despre elevii de gimnaziu şi de liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal.
Toţi aceştia s-au întors luni, 3 ianuarie, la cursuri după vacanţa de iarnă.
Semestrul I se va încheia pe 14 ianuarie, iar semestrul al doilea va începe pe 17 ianuarie.
Următoarea vacanţă pentru elevi va fi cea de primăvară, în perioada Paştelui. Această vacanţă va fi în intervalul vineri, 15 aprilie 2022 – duminică, 1 mai 2022, transmite Agerpres.
Cum vor fi recuperate săptămânile de vacanţă forţată, din cauza pandemiei?
Elevii de gimnaziu au de recuperat cele două săptămâni pe care autoritățile i-au forțat să le petreacă acasă în noiembrie, din cauza pandemiei.
Astfel, prima săptămână va fi recuperată acum, în perioada 3 – 7 ianuarie 2022. Următoarea săptămână recuperată de elevii din gimnaziu pentru perioada petrecută acasă în noiembrie 2021 va fi în perioada Școlii altfel.
Pentru gimnaziu și liceu, urmează o perioadă de 15 săptămâni consecutive de cursuri, între 3 ianuarie şi 14 aprilie, fără vacanță școalară. Prin comparație, perioada aceasta este cu două săptămâni mai lungă decât cea din semestrul I, de la debutul școlii din septembrie, până la vacanța de iarnă, notează Edupedu.ro.
Care elevi revin la cursuri începând din 10 ianuarie?
Singurii care încep şcoala mai târziu, luni, 10 ianuarie, sunt cei din ciclul primar: clasele I – IV şi clasa pregătitoare.
Vacanța de iarnă a rămas nemodificată în cazul acestora, deoarece au fost trimiși doar pentru o săptămână în vacanță forțată în noiembrie, aceasta urmând să fie recuperată în aprilie, în timpul săptămânii Școala altfel.
Certificat verde în şcolile din România?!
Recent, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, vorbea despre posibilitatea introducerii certificatului verde în şcolile din România.
”Este o decizie a Guvernului, în funcție de ea voi anunța și care este impactul în sistemul de educație. Sunt de acord cu orice fel de măsuri care fac ca școala să se poată desfășura cu prezența fizică.
Digitalizarea e un obiectiv major și pentru România, dar și pentru celelalte țări din lume, dar niciun stat al lumii nu poate că sunt îndeplinite cele 5 condiții de baze. Ele nu sunt îndeplinite în niciun stat al lumii”, spunea ministrul Educației pe 30 decembrie.
De asemenea, ministrul a vorbit și despre gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice, care este de peste 70%.
”Gradul de vaccinare în rândul cadrelor didactice era de mult peste 70%, mai mult decât dublul mediei naționale. Avem un număr important de școli în care gradul de vaccinare este de 100%”, preciza Sorin Cîmpeanu pe final de an.