A înghețat România! Alertele de ger și vânt au fost actualizate recent, devenind valabile până luni, 15 februarie. Conform, atenționărilor de Cod galben și portocaliu, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării.
Directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, a explicat că gerul va fi simțit și săptămâna viitoare. De asemenea, temperaturile vor coborî spre minus 18 grade până spre sfârșitul săptămânii.
A înghețat România
„Codul galben se va prelungi. Rămânem în acest episod de vreme severă”, a declarat Florinela Georgescu pentru Digi 24.
Directorul executiv al ANM a explicat că în noaptea de vineri spre sâmbătă au fost temperaturi spre minus 15 grade Celsius în toată țara.
„Sunt temperaturi greu de suportat, vântul a avut intensificări, iar temperaturile au mai pierdut încă 3 – 4 grade din acest motiv. În zona montană, rafalele de vânt au fost de peste 130 km pe oră, iar temperaturile pe crestele cele mai înalte au fost sub minus 30 de grade ca valoare resimțită.
Azi nu se schimbă lucrurile. Vor fi zone cu minus 10 grade Celsius, vântul amplificând senzația de frig”, a adăugat Georgescu.
Trebuie menționat că maximele în timpul zilei vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și -2 grade.
Vremea în weekend
Conform ANM, vor predomina ninsorile în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.
Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55-65 km/h și temporar peste 70-80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70-90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100-120 km/h.
Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată. Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.